Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE. Năstase a câştigat procesul cu ISC

Publicat in Romania Libera, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Fostul premier Adrian Năstase a câştigat miercuri procesul cu Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), legat de plata daunelor din dosarul "Trofeul calităţii".

Inspectoratul de Stat în Construcţii va trebui să rectifice comunicatul în care a anunţat că fostul premier nu a plătit partea sa de prejudiciu din dosarul Trofeul calităţii. Hotărârea poate fi atacată cu apel la Tribunalul Bucureşti.

Adrian Năstase a susţinut în faţa judecătorilor că instituţia nu i-a comunicat contul bancar în care să trimită banii. Suma a fost în tot acest timp într-un cont special.

Judecătoria Sectorului 5 a analizat, miercuri, dosarul în care Adrian Năstase a dat în judecată ISC pentru că i-a prejudiciat imaginea printr-un comunicat în care a anunţat că nu a plătit partea sa de prejudiciu din dosarul Trofeul calităţii. Avocata lui Năstase a arătat că ISC nu a comunicat contul bancar, astfel încât clientul său nu a putut face plata.

"Spune acum pârâta (ISC - n.r.) că avea contul pe site. Fals! Avea un alt cont. (…) Inspectoratul de Stat în Construcţii nu a răspuns notificării noastre de a ne furniza un număr de cont, înainte de a da comunicatul de presă în care preciza că Adrian Năstase refuza să plătească", a spus avocata.

Citeşte şi: Adrian Năstase ar putea afla până la sfârşitul anului dacă va câştiga procesul cu ISC

Mai mult, apărătorul fostului premier a menţionat că, în momentul în care Năstase se afla încarcerat şi a solicitat eliberarea condiţionată, procurorul de caz a cerut respingerea cererii, pe motiv că nu s-au plătit daunele către ISC.

Avocata a mai spus că a notificat ISC, în 10 aprilie, să scoată de site-ul instituţiei comunicatul de presă, însă acest lucru s-a întâmplat abia în 24 aprilie.

De cealaltă parte, juristul ISC a spus că acţiunea lui Năstase este neîntemeiată.

"Instituţiile publice trebuie să răspundă în 30 de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum 55 minute
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 25 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 24 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 2 ore
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum 40 minute
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum o ora
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Apple îşi cere scuze pentru reclama la noile iPad-uri

News.ro acum 2 ore
Apple şi-a cerut scuze pentru reclama „insensibilă” prin care şi-a promovat noile tablete, după ce a atras critici din partea multor actori şi artişti. După ce şi-a prezentat cele două noi serii de iPad Pro şi iPad Air, Apple a început să deruleze ş

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°