Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine răguşeşte, un fular primeşte! Fanii din peluză vor avea parte de un cadou la derby-ul dintre Dinamo şi Steaua

Publicat in Pro Sport, joi 1 august 2013 ·

Dinamo a pus ieri în vânzare, online, biletele la derby. Preţurile sunt mai mari, dar fanii care vor veni la peluză vor primi un fular gratis

Derby-ul din acest an poate fi unul special, la cererea ultraşilor, conducerile vor negocia reciprocitatea la bilete pentru un număr mult mai mare ca până acum

Preţurile nu sunt mici, între 20 de lei (peluze) şi 250 de lei la VIP

Derby-ul Dinamo- Steaua a început deja. Ieri, clubul Dinamo a anunţat preţul biletelor pentru meciul care va avea loc duminică, 11 august, de la ora 21 30. Preţul acestora nu este unul foarte mic, astfel, la peluze, un tichet putând fi achiziţionat cu 20, 25 sau 30 de lei, în funcţie de inel. Apoi, pentru a intra la tribuna a doua, fanii trebuie să scoată din buzunar între 30 şi 100 de lei, iar la tribuna I, între 30 şi 250 lei.

Fanii care vor veni în PCH vor avea parte de o surpriză. La intrare, fiecare suporter va primi, gratis, un fular ediţie limitată, în dungi alb-roşii! Astfel, „câinii” vor să facă o atmosferă foarte frumoasă în cel mai important meci al sezonului pentru ei.

Iar pentru că tot vorbim de atmosferă, această ediţie de Dinamo - Steaua poate fi una specială în tribune. La cererea celor două galerii, conducerile negociază o reciprocitate mai mare faţă de ce era până acum. În trecut, galeria oaspete primea 2850 de bilete pentru acest joc, dar acum se doreşte suplimentarea numărului. Dinamoviştii au propus iniţial ca steliştilor să li se dea 8500 de bilete, toată peluza, iar la retur să aibă parte de acelaşi tratament. Până ieri nu s-a parafat niciun act, dar se pare că reciprocitatea va fi în jurul a 5-6.000 de bilete! Rămâne să-şi dea acordul şi LPF-ul, dar şi Jandarmeria.

Biletele pentru derby se găsesc la vânzare online pe site-ul www.biletedinamo.ro.

Dinamo a pus ieri în vânzare, online, biletele la derby.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 41 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 29 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°