Nu e un secret pentru nimeni faptul că editologia a fost una dintre disciplinele filologice cele mai vitregite în timpul regimului comunist. Cu toţii avem în biblioteci ediţii critice al căror text este întrerupt, din loc în loc, de infame croşete.

Ori, mai grav, din al căror sumar lipsesc anumite texte, fără ca această absenţă să fie măcar semnalată printr-o notă. Indigenţa postdecembristă nu avea, evident, cum să ajute la îndepărtarea acestor „pete albe”, însă am fi nedrepţi dacă nu am recunoaşte că, odată dispărută cenzura, s-a recuperat o mare parte din ceea ce fusese ocultat, iar semnalarea mutilărilor operate de cerberii ideologici permite, fie şi într-un viitor incert, refacerea ediţiilor ciuntite.

Venerabilul istoric literar şi editor Teodor Vârgolici face parte din acea mică elită a cercetătorilor care nu s-au lăsat copleşiţi de lipsa de mijloace cu care s-a confruntat sistemul editorial după 1989. Imun la mode trecătoare, el a iniţiat, în 1994, o ediţie critică I. Al. Brătescu-Voineşti, pe care ar fi şi încheiat-o, dacă editura care o găzduia nu şi-ar fi încetat activitatea, când mai rămăsese de publicat un singur volum. Cu tenacitatea-i cunoscută, Teodor Vârgolici a găsit o nouă editură, cea a Muzeului Naţional al Literaturii Române, care i-a permis să încheie en fanfare demersul început cu 17 ani în urmă, publicând un volum de Pagini uitate care conţine destule texte interesante.

I. Al. Brătescu-Voineşti nu e, desigur, un mare scriitor, deşi în urmă cu un secol trecea drept unul dintre cei mai mari. Însă ediţiile critice nu au valoarea scriitorului a cărui operă o conţin, ci valoarea cercetătorului care le îngrijeşte. E pur şi simplu un semn de normalitate, aşadar, faptul că în 2010 s-a încheiat încă o ediţie critică de înalt nivel ştiinţific, chiar dacă autorul avut în vedere e un clasic minor.

Volumul Pagini uitate este, îns