Eveniment deosebit în comuna Şcheia - Sfântu Ilie Nou, acolo unde ieri, într-o zi superbă, cu mult soare, după săptămâni la rând în care a plouat şi temperaturile au fost scăzute pentru această perioadă a anului, sute de credincioşi au participat la sfinţirea Bisericii „Sf. Apostoli Petru și Pavel”.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și de PS Macarie, Episcop al Europei de Nord, împreună cu un sobor impresionant de preoți și diaconi.
În timp ce unii credincioşi au ascultat slujba în curtea bisericii, unde ierarhii şi soborul de preoţi au săvârşit Sfânta Liturghie, alţii s-au aşezat la rând, în interiorul bisericii, pentru a trece prin Sfântul Altar. Este singura ocazie, la sfinţirea unei biserici, când le este permis şi femeilor să treacă prin Sfântul Altar, pentru a se închina.
Cu binecuvântarea ÎPS Pimen, lăcaşul de închinăciune va fi deschis până pe 23 iunie, pentru ca toți credincioșii să poată trece prin Sfântul Altar.
După nouă ani de trudă, ceasul desăvârşirii
Povestea locului unde s-a ridicat Biserica „Sf. Petru şi Pavel”, sfinţită ieri, pe dealul care marchează hotarul dintre Suceava și Sfântu Ilie Nou, este legată de anul 1997, când s-a înfipt o cruce mare de stejar, cu gândul ca un grup de ardeleni să construiască o biserică. După cum ne-a spus pr. paroh Aristarch Cojocar,
timp de şapte ani, crucea a fost brăzdată de ploi, arșiță și ger, fără ca cineva să se încumete a zidi sfântul lăcaș.
„În anul 2004, ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, mi-a încredințat ascultarea de a înfăptui o mare izbândă pentru credincioșii din Sfântu Ilie Nou, comuna Șcheia, care doreau o biserică în comunitatea lor. Am purces la drum cu banii donați de cei care au primit din partea Primăriei Șcheia parcele în zonă și, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Sf. Apostol