Mesajul a fost trimis. Multumesc!

5 noiembrie 1989

Publicat in Jurnalul, joi 5 noiembrie 2009 ·

"În întâmpinarea Congresului al XIV-lea", comuniştii bihoreni organizau, care mai de care, "activităţi politico-educative". Al cui e blocul, al cui apartamentul?, păreau să se întrebe unii locatari, nedumeriţi în pri­vinţa drepturilor de care se bucură. În industria alimentară, deşi nu era vară, prevala interesul pentru sucurile de fructe. La Mina Băiuş-Ţibleş (jud. Maramureş), în sectorul Văratec, minerii au interceptat, la orizontul minus 295, filonul principal de minereu.

RECORDURI LA DUNĂRE

Trecuseră doi ani de la inaugurarea oficială a ansamblului feroviar şi rutier de poduri la Dunăre, în zona Feteşti-Cernavodă. Între timp, construcţia intrase în galeria lucrărilor "epocale". Sosise vremea bilanţului. Autostrada Feteşti-Cernavodă scurta cu 50 de kilometri drumul spre mare, în comparaţie cu vechiul itinerar care trecea pe la podul Giurgeni-Vadu Oii. Podul Borcea, de cale ferată, dublă, avea 420 de metri deasupra apei şi trei deschideri, fiecare de 140 metri. Dar podul de la Cernavodă bătea recordurile. Era cel mai mare din Europa, peste Dunăre, având, la vremea lui, 470 metri lungime, cu o deschidere de 190 metri. Sub el circulau nave fluviale de dimensiune maximă.

BIHORUL, SUB SEMNUL "ACTIVITĂŢILOR POLITICO-EDUCATIVE"

"În întâmpinarea Congresului al XIV-lea", comuniştii bihoreni organizau, care mai de care, "activităţi politico-educative". La Oradea, la Întreprinderea Metalica, s-a desfăşurat, în organizarea Consiliului Judeţean al sindicatelor, dezbaterea "Obiective ale activităţii politico-ideologice şi cultural-educative în lumina do­cumentelor programatice pentru Congresul al XIV-lea al partidului şi a Expune­rii tovarăşului Nicolae Ceauşescu la Plenara lărgită a CC al PCR din 23-25 octombrie a.c." La fel de anostă trebuie să fi fost şi întrunirea de la Tileagd, unde Comitetul judeţean de cultură şi educaţie soci

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 7 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

„Cartelul din Carpați”. Alina Gorghiu despre investigația Recorder: Posibil ca DNA să se sesizeze

HotNews acum 12 ore
Ministrul Justiției Alina Gorghiu a declarat vineri seară, la Digi 24, că e posibil ca DNA să se sesizeze în urma investigației Recorder care a făcut dezvăluiri despre averea impresionantă a primarului liberal Vlad Oprea, o poveste ale cărei ramific

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 9 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 9 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 9 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Cum poate fi blocată Rusia pe front. Ucraina aşteaptă primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie - surse

Mediafax acum 13 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt. Ucraina a încercat să obţină avioane de vânătoare F-16 fabricate în SUA pent

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 12 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

8°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°