Primarul Sectorului 5, însoţit de experţi în administraţie pe care i-a invitat din S.U.A., a survolat ieri Bucureştiul în găsirea unor soluţii pentru îmbunătăţirea infrastructurii. Principala problemă semnalată de Vanghelie este lipsa locurilor de parcare şi “mafia împuţită a firmelor care ridică maşini şi care-i nenoroceşte pe oameni”. Edilul aşteaptă “soluţii pe gratis” de la americani.
Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a urcat ieri pentru prima dată într-un elicopter pentru a însoţi doi experţi americani în zborul lor deasupra Bucureştiului. Reprezentanţii companiei ACS/XEROX, specializată, printre altele, în servicii de administraţie la nivel mondial, au fost invitaţi de primarul Vanghelie pentru a găsi împreună soluţii de îmbunătăţire a înfrastructurii.
Înainte de a urca la bord, primarul “care este” i-a asigurat pe jurnalişti că le va explica în ce constă proiectele pe care vrea să le iniţieze cu experţii. “Aş vrea să dau câteva mici exemple şi nu vreau să se înţeleagă nimic”, a spus emoţionat primarul. Pentru că audienţa nu a înţeles, Vanghelie a continuat să explice: “Nu ştim exact unde vom face parcări, nu ştiu cât va costa investiţia, cine va plăti, nici când vom începe. Deocamdată primim de la invitaţii noştri nişte soluţii, pe gratis”.
Foto: Marian Vilău
“Cum arată problemele de sus”
Cea mai mare problemă a infrastructurii şi pe care primarul sectorului 5 vrea să o rezolve cu ajutorul americanilor este lipsa locurilor de parcare. “Nu s-a dat omului alternativă, adică parcări. Au apărut aceste firme de ridicare a maşinilor, o mafie împuţită, la care omul plăteşte 200 de euro să-şi ia maşina înapoi. Fac numai pagubă, îl sărăceşte pe om şi-i strică maşina. Dar cetăţeanul nu are de ales, nu are unde parca şi normal că-şi lasă maşina în drum. Dă-i omului parcare şi ridică-i maşina doar dacă nu vrea să parcheze unde treb