Pentru cei mai mulţi dintre locuitorii planetei, o mâncare cu carne se referă, cu siguranţă, la carnea de porc, vită, pui sau curcan. Există însă arealuri întinse unde preparatele cu carne se referă la cea de aligator sau bizon... Până la urmă, totul ţine de ceea ce natura oferă şi de ce memoria papilelor gustative păstrează. Pe de altă parte, dacă stăm să ne gândim bine, nu nevinovatele găinuşe i-au hrănit pe oameni vreme de milenii, nici blândele bovine... ci ferocele (ori mai puţin ferocele) animale ale pădurii. Pentru că omul, înainte de a fi agricultor şi crescător de animale, pentru asigurarea hranei zilnice, a fost vânător. Iar majoritatea miturilor fondatoare ale lumii sunt mituri ale vânătorului, de la Enkidu la Dragoş Vodă.
De data aceasta însă nu despre vânătoare vom vorbi, ci tot despre animalele de pe lângă casa omului. Despre văcuţele şi junincile cu care până nu demult (în copilăria bunicilor noştri asta încă se întâmpla) copiii erau trimişi la câmp, la păscut (dacă nu erau mai mult de două sau trei la o casă de om), ori care erau strânse de prin tot satul, în cirezi, şi date pe mâna unui văcar. Recunosc că văd şi azi o umbră de romantism în traversarea vara, la ceas de seară, a câte vreunui sat la intrarea căruia tronează câte un semn rutier cu "Atenţie, trec vaci!". Şi asta pentru că orice întâlnire cu cireada care se întoarce de la păscut are ceva ireal, de alt veac, şi chiar dacă opreşte o vreme automobilul în loc, nu provoacă nervozitate.
Pregătirea cărnii de vită
Filetul, spata şi sirloinul, pieptul şi pulpa, cotletul, coastele, osul de sită sunt doar câteva dintre părţile obţinute după tranşarea cărnii de vită (vom face cândva şi o prezentare a acestei etape importante în preprepararea cărnii) şi pe care le puteţi folosi în diferite mâncăruri. În general, e bine ca tranşarea să fie făcută de un specialist, nouă, gospo
