Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro reduce profiturile exportatorilor de mobilă

Publicat in Gandul, miercuri 29 august 2007 ·

Producătorii autohtoni de mobilă care efectuează şi exporturi au înregistrat pierderi importante în acest an, ca urmare a deprecierii euro. Pentru a diminua aceste pierderi, aceştia s-au orientat mai mult spre piaţa internă stimulată de dezvoltările rezidenţiale, potrivit preşedintelui patronatului din domeniu, Aurel Rizea.

O altă problemă cu care se confruntă producătorii din acest domeniu este migrarea forţei de muncă în Europa de Vest. "Anul acesta, salariul mediu brut al lucrătorilor din industria mobilei a crescut cu 55%, la 220 de euro, dar este în continuare foarte mic faţă de nivelul salariilor din celelalte state din Uniunea Europeană.

Astfel, nivelul salarial este de zece ori mai mic decât în Germania, de şapte ori mai scăzut decât în Franţa şi Italia şi de trei ori decât în Ungaria", a afirmat Rizea. El a arătat că în România doar muncitorii din industria textilă şi cei din sectorul de prelucrare a lemnului au salarii mai mici decât angajaţii din industria mobilei. Producţia totală de mobilă din România a crescut, în primele şase luni, cu circa 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Producţia destinată pieţei interne s-a majorat cu 30%, iar exporturile cu până la 10%. Anul trecut, producţia totală de mobilă a fost de 1,65 miliarde de euro, din care exporturile au reprezentat 964 milioane de euro, iar vânzările pe piaţa internă 685 milioane de euro. Totodată, România a importat anul trecut produse de mobilier în valoare de aproape 292 milioane de euro.

Ediţia a 16-a a Târgului internaţional de mobilă BIFE-TIMB se va desfăşura la Centrul expoziţional Romexpo în perioada 5-9 septembrie. Expoziţia va reuni, pe o suprafaţă de 55.000 de metri pătraţi, 550 de firme din România şi alte 17 ţări. (P.B.)

Producătorii autohtoni de mobilă care efectuează şi exporturi au înregistrat pierderi importante în acest an, ca urmare a deprec

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 41 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

ANM: Cum va fi vremea de Paște. Ploi în jumătate de țară, soare în cealaltă

Gandul acum 19 minute
De Paște, țara va fi împărțită în ceea ce privește vremea: în timp ce o parte a țării se va bucura de o vreme frumoasă, în cealaltă parte se vor înregistra ploi, arată ANM. De săptămâna viitoare, însă, vremea se va mai îmbuna. „Este posibil ca în zi

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 54 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 2 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 8 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°