Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Riviera franceza - O casa a lui Saddam, la mezat

Publicat in Jurnalul, marți 23 ianuarie 2007 ·

Ca toti dictatorii lumii care s-au respectat si Saddam Hussein a avut propriile proprietati pe Riviera Franceza.

Mosia pe care Saddam si-a achizitionat-o la Grasse, un orasel din sudul Frantei, a fost lasata in paragina dupa ce americanii si britanicii au atacat Irakul in 2003. Casa nu se afla departe de resedinta de odinioara a dictatorului zairez Mobutu Sese Seko, dar este de departe cea mai impunatoare din regiune.

ONU, DROGATII SI SOBOLANII. Vila a avut de atunci mai multi "proprietari", scrie New York Times. Dupa ce a intrat sub incidenta rezolutiei 1483 a ONU privind impunerea sechestrului asupra proprietatilor familiei lui Saddam, casa a fost luata in primire de mai multi neaveniti si totul a devenit, in scurt timp, paragina. Buruienile au invadat podetul care traverseaza micutul elesteu, camerele au fost jefuite, iar peretii exteriori au fost "decorati" cu scrieri graffiti si desene murale de tipul celor care exista si astazi in metroul newyorkez. Vecinii spun ca in ultimii ani casa a fost locuita de o banda de drogati care nu au lasat in urma lor decat debandada, resturi de joint-uri si mesaje pe pereti - "Stau langa Satana", "Craciunul parintelui arab"...

Interventia politiei franceze i-a alungat pe golani. In locul lor, alti locatari nedoriti si-au facut aparitia: sobolanii. Care au distrus ce ramasese inca intact.

A DOUA CASA. Somptuoasa casa de vacanta de la Grasse a fost cumparata de Saddam in anii ’80 de la contele Alexandre de Marenches, fost director al serviciilor secrete externe ale Frantei in perioada in care fostul lider de la Bagdad a vizitat Riviera Franceza in 1975, la invitatia lui Jacques Chirac, premier al Frantei in acea perioada. Dictatorului i-a placut mosia, dar fratele lui vitreg, Barzan Ibrahim al-Tikriti, a contestat decizia lui Saddam. Fost reprezentant al Irakului la ONU, Al-Tikriti a ales ca resedinta de

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 45 minute
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum o ora
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaţia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 17 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 3 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 2 ore
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 5 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°