Mesajul a fost trimis. Multumesc!

El e alesul! Steaua a găsit golgheterul care să o ducă în Ligă: are cifre impresionante în acest sezon

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 18 mai 2013 · ·

*Atacantul formaţiei Varese, Osarimen Giulio Ebagua, i-a fost propus unuia dintre manageri pentru un împrumut

*Pentru un transfer definitiv, italienii solicită 400.000 de euro pentru a-l ceda pe Ebagua

Gigi Becali a mărturisit că în cazul în care transferul lui Bokila va pica, atunci principala ţintă a roş-albaştrilor va deveni un atacant nigerian. „Îl vreau pe ăsta de la Petrolul. Momentan nu am niciun răspuns, dar în cazul în care acesta va fi negativ, atunci o să ne orientăm către un vârf nigerian”, a declarat, în urmă cu câteva zile, latifundiarul din Pipera. ProSport a aflat numele jucătorului la care făcea referire şeful Stelei. Este vorba de Osariem Giulio Ebagua (foto, 26 de ani), golgheterul celor de la Varese, Serie B, Italia, vârf care a reuşit să marcheze în acest sezon 17 goluri. Africanul este pe gustul roş-albaştrilor, mai ales că echipa sa doreşte să-l cedeze sub formă de împrumut.

Împrumutul costă 50.000 de euro

Iar pentru a-l aduce pe Ebagua la Bucureşti, steliştii trebuie să plătească pentru început doar 50.000 de euro, atât cât cer cei de la Varese pentru un împrumut pe 6 luni. În cazul în care va convinge, roş-albaştrii vor trebui să scoată din buzunar aproximativ 400.000 de euro, acesta fiind preţul pentru un transfer definitiv.

„Am nevoie de un marcator”

La rândul său, ieri, într-o conferinţă de presă, Laurenţiu Reghecampf a recunoscut şi a întărit ideea că mai are nevoie la echipă de încă un atacant. „Nu vreau să vorbesc acum de nume, mai ales că nu s-a terminat campionatul. Însă este clar că mai am nevoie la Steaua de încă un vârf, unul care să marcheze la fel de multe goluri precum Raul Rusescu”, a mărturisit tehnicianul Stelei în vârstă de 37 de ani.

*Atacantul formaţiei Varese, Osarimen Giulio Ebagua, i-a fost propus unuia dintre manageri pentru un împrumut

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 6 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 7 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 8 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 7 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 11 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 7 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°