Prezentat în premieră mondială în competitia de la Venetia 2011, SHAME, cel de-al doilea lung metraj al regizorului irlandez Steve McQueen, va fi proiectat în exclusivitate în cadrul celei de-a 8-a editii a Festivalului International de Film Bucuresti.
Laureat la Venetia cu premiul FIPRESCI, SHAME i-a adus protagonistului Michael Fassbender „Copa Volpi” si a fost nominalizat la Globurile de Aur (cel mai bun actor), BAFTA (cel mai bun actor si cel mai bun film britanic) si Independent Spirit (cel mai bun film international). SHAME, un studiu de caz deranjant şi ambiţios, cu un Michael Fassbender „expus” din toate poziţiile în rolul unui predator/obsedat sexual sălăşluind într-un New York alienant, a fost primit triumfal de către critica de specialitate care, în unanimitate, a amendat lipsa lui Fassbender de pe lista nominalizatilor la Oscar si a catalogat filmul drept „un extraordinar exemplu de regie si actorie” (Chicago Sun-Times), „o simfonie vizuală” (Salon.com) sau „curajos, splendid jucat si cutremurător de emotionant” (Empire).
Alături de SHAME, Festivalul International de Film Bucuresti va prezenta, în afara competitiei, câteva dintre cele mai percutante si mai titrate filme ale lui 2011. Cap de afis al acestei categorii este, fără doar si poate, o altă productie nedreptătită de Academia Americană de Film, WE NEED TO TALK ABOUT KEVIN al britanicei Lynn Ramsay, cu o Tilda Swinton formidabilă în rolul principal. Ecranizare a unui best-seller de Lionel Shriver, WE NEED TO TALK ABOUT KEVIN a fost nominalizat la Globurile de Aur (interpretare feminină) si se află în plină campanie BAFTA pentru categoriile regie, interpretare feminină si cel mai bun film britanic.
Filmul va fi prezentat în cadrul festivalului într-o avanpremieră extraordinară, prin amabilitatea distribuitorului român Transilvania Film.
Tot în cadrul sect