Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şomeri 
la vârsta a doua

Publicat in Romania Libera, luni 26 aprilie 2010 · · ·

4.000 de şomeri au fost prezenţi vineri la Bursa locurilor de muncă organizată în Bucureşti. La nivel naţional, peste 58.000 de persoane au participat la Bursă, pentru cele 30.253 de locuri de muncă oferite.

Marea parte din cei care îşi căutau un serviciu era reprezentată de persoane de peste 40 de ani. Marian Lucaciu, în vârstă de 60 de ani, a fost dat în şomaj la începutul anului de la un IMM, unde lucrase timp de cinci ani ca gestionar. „Am fost şi eu de acord să plec, după ce am discutat cu şeful meu, care mi-a explicat că îmi pot găsi uşor un serviciu în domeniu", a explicat şomerul, care, după ce a făcut turul târgului, s-a oprit la unul dintre standuri.

De la confecţii la menaj

Peste o lună, Georgeta M. va fi disponibilizată după 25 de ani petrecuţi pe acelaşi post într-o firmă de confecţii . „Momentan au plecat 41 de persoane din 118 şi mai urmează un alt val de concedieri din care voi face şi eu parte", mărturiseşte femeia în vârstă de 43 de ani.

Pe de altă parte, ofertanţii de la standuri sunt de părere că cei prezenţi la târg nu au cum să-şi găsească de lucru atât timp cât nu sunt pregătiţi pentru a face faţă unor prime contacte cu angajatorii. „Şomerii nu şi-au dat interesul, mulţi dintre ei nu au CV-uri şi vin cu nişte chestionare date la intrare, în care nu găseşti informaţii rele­vante", spune Cristian Vasile, un ofertant care are cinci locuri de muncă disponibile.

Angajatori de top, cerinţe mai ridicate

O alternativă pentru căutarea unui job mai bine remunerat a reprezentat-o cea de-a opta ediţie a târgului „Angajatori de Top", care timp de două zile a oferit aproximativ 1.600 de oportunităţi de carieră. Majoritatea locurilor de muncă a fost din domeniul IT&C, contabilitate, inginerie, client service şi vânzări. 4.000 de şomeri au fost prezenţi vineri la Bursa locurilor de muncă organizată în Bucureşti.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 7 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

G4Media acum 40 minute
În total, 13 persoane au fost rănite vineri, dintre care patru grav, în ciocnirea unui marfar cu un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a indicat ministrul sârb al transporturilor, Goran Vesic, scrie AFP, cit

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 8 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 9 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 12 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

„Moment istoric”: prima prezentare de modă în costume de baie din Arabia Saudită

HotNews acum 8 ore
Manechinele au defilat în costume de baie pentru prima dată vineri în Arabia Saudită, un eveniment fără precedent în această țară musulmană ultraconservatoare, unde femeile nu au voie să iasă în oraș fără lunga abaya neagră, potrivit AFP. Prezentare

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 10 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°