Proiectul amenajării unor pieţe ambulante cu produse tradiţionale începe să prindă contur. Primăria Braşov, în parteneriat cu Slow Food International, o organizaţie non-profit, eco-gastronomică, fondată în 1989 ca reacţie la produsele de tip fast-food, va amenaja în Braşov, o dată sau de două ori pe lună, câte o astfel de piaţă. „În cadrul Consiliului Local vom propune adoptarea unei astfel de direcţii de promovare a Braşovului, căci, în mare parte, este şi o oportunitate de prezentare a produselor braşovene. Vom realiza totul cu ajutorul Direcţiei Sanitar-Veterinare, vom elabora un regulament după care să fie selectaţi producătorii. Nu va fi niciun producător industrial în aceste pieţe, doar producătorii tradiţionali. Dacă proiectul va primi girul Consiliului Local, de organizarea acestei activităţi se va ocupa Slow Food International, prin filiala din Braşov. Nu se vor face mici, fripturi şi nu se va da bere, ci va fi un loc în care oamenii vor cumpăra produse tradiţionale, care să respecte toate normele sanitar-veterinare şi care nu sunt pline de E-uri”, ne-a declarat consilierul local PD-L Vasile Kraila. Locaţia acestei pieţe va fi pietonalul Parcului Titulescu, pe partea cu B-dul Eroilor. Un element specific îl va reprezenta faptul că vânzătorii vor fi îmbrăcaţi în costume tradiţionale, iar pe tarabe se vor găsi tot felul de produse naturale tradiţionale, cum ar fi brânză, cărnuri şi produse din carne, lapte, dulceţuri, miere, siropuri şi altele, la preţuri accesibile. Proiectul amenajării unor pieţe ambulante cu produse tradiţionale începe să prindă contur. Primăria Braşov, în parteneriat cu Slow Food International, o organizaţie non-profit, eco-gastronomică, fondată în 1989 ca reacţie la produsele de tip fast-food, va amenaja în Braşov, o dată sau de două ori pe lună, câte o astfel de piaţă. „În cadrul Consiliului Local vom propune adoptarea unei astfel de dir