Curtea Constituţională a devenit prima putere în stat. Curtea Constituţională a fost solicitată anul acesta mai mult decât în toţi anii existenţei sale. Curtea a spus, curtea a decis, curtea ne-a luminat. Asta auzim din ce în ce mai des.
Curtea Constituţională a devenit prima putere în stat. Curtea Constituţională a fost solicitată anul acesta mai mult decât în toţi anii existenţei sale. Curtea a spus, curtea a decis, curtea ne-a luminat. Asta auzim din ce în ce mai des. Această curte, cu programul ei de alăptare, cu cele câteva ore pe zi de lucru şi cu week-end-ul prelungit – vă amintiţi când ţara ardea şi preşedintele curţii spunea că, la ei la prăvălie, programul s-a încheiat, să revenim luni spre seară pentru o decizie, când cu referendumul pentru schimbarea preşedintelui? – a ajuns, de fapt, instituţia la care fac din ce în ce mai des apel preşedintele, rămas pe funcţie, şi premierul nemuritor.
De fapt, cine conduce România? Aş răspunde fără să clipesc Curtea Constituţională. Ea decide dacă se face sau nu referendum, dacă se organizează sau nu alegeri, dacă se dau sau nu salarii majorate profesorilor. Cu un da sau cu un nu, Curtea Constituţională este pe post de suveranul care împarte legea după propriile trăiri şi percepţii, pentru că aşa îi stă bine unui rege. Numai că şi la Curtea Constituţională lucrează oameni. Oameni care sunt influenţaţi şi influenţabili de mediul politic toxic din ultima perioadă, care tocmai de aceea ajunge la mâna curţii, pentru că nu este în stare să găsească un limbaj comun între negociatori, o punte de legătură între instituţii, un minim acord pe subiectele sensibile care apar în societate.
Este aberant să vină Curtea Constituţională să spună dacă să se dea salarii profesorilor, şi să o facă doar la nivel de teorie, pentru că în practică acestea nu pot fi date din lipsa banilor. Cel p