Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doroftei: „Şi nedreptăţile fac parte din sport”

Publicat in Pro Sport, vineri 27 septembrie 2013 ·

Leonard Doroftei a luat la cunoştinţă problemele apărute în echipa României de box feminin, la CM de junioare şi tineret de la Albena, unde sportiva Florina Radu ar fi încercat să se sinucidă. Preşedintele FR Box e de părere că situaţia nu a fost atât de gravă în cazul sportivei noastre şi că problemele de arbitraj de la „mondiale” n-au avut ca ţintă delegaţia noastră.

„S-a făcut prea multă vâlvă vizavi de ceea ce s-a întâmplat la Albena, cu Florina Radu. Am înţeles că fata are o zgârietură, nu că şi-ar fi tăiat venele. Au fost şi exagerări. Federaţia Română de Box este alături de Florina Radu, ca de altfel de toţi sportivii care ne reprezintă, şi vom încerca să o susţinem astfel încât să înţeleagă că în sport sunt şi situaţii mai grele, sau chiar nedrepte, şi că acestea trebuie să te motiveze şi să te facă să munceşti astfel încât să nu mai poată pune nimeni la îndoială superioritatea ta. Repet, o înţeleg pe Florina pentru că a fost foarte, foarte dezamăgită de rezultat, de faptul că din anumite motive n-a putut să profite de şansa ei de a lua o medalie extrem de importantă. O încurajăm să treacă peste această nedreptate de care a avut parte şi să meargă mai departe. Totuşi, nu putem incrimina AIBA pentru anumite greşeli de arbitraj. Se întâmplă ca judecătorii să devină deseori oamenii negrii ai oricărui sport, aşa că nu se pune problema să boicotăm în vreun fel Campionatele Mondiale sau să acuzăm forul internaţional că ne dezavantajează. Avem o relaţie tot mai bună cu AIBA, ne-au primit din nou în familia boxului mondial şi ne susţin în demersurile noastre de a readuce boxul românesc în elită”, a spus preşedintele FR Box, Leonard Doroftei.

Leonard Doroftei a luat la cunoştinţă problemele apărute în echipa României de box feminin, la CM de junioare şi tineret de la Albena, unde sportiva Florina Radu ar fi încercat să se sinucidă. Preşedintele FR Bo

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 57 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 22 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 43 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished Interna

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°