Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea care îi scutea pe evreii ultraortodocşi de armată a fost abrogată

Publicat in Ziua Veche, miercuri 22 februarie 2012 ·

Curtea Supremă din Israel a declarat marţi neconstituţională o lege care le permitea evreilor ultraortodocşi să nu efectueze cei trei ani de serviciu militar obligatoriu, aşa cum fac concetăţenii lor israelieni.

‘Legea nu este constituţională, iar Parlamentul nu va putea prelungi aplicarea sa în forma actuală, în contextul în care aceasta va expira la 1 august 2012′, au precizat judecătorii celei mai înalte instanţe din Israel.

Legea – care de fapt urmărea să-i încurajeze pe ultraortodocşi să urmeze un serviciu militar sau civil redus (între 16 şi 24 de luni) în locul celor trei ani obligatorii – nu şi-a atins obiectivele, au explicat judecătorii. Pe parcursul celor zece ani în care a fost aplicată, numărul ultraortodocşilor care au evitat serviciul militar sau civil a crescut, conform unui comunicat al Curţii Supreme. Tinerii israelieni sunt constrânşi să efectueze trei ani de serviciu militar dacă sunt bărbaţi şi doi ani dacă sunt femei, iar apoi să efectueze perioade de rezervă până la vârsta de 40 de ani, anunta Agerpres.

Conform comentatorilor, anularea legii în vigoare nu va avea totuşi niciun efect concret asupra înrolărilor ultraortodocşilor, majoritatea dintre ei considerând studiul în seminariile talmudice ca fiind mai importanate decât serviciul militar.

Biroul de presă al premierului a precizat la rândul său că Benjamin Netanyahu a decis, chiar înainte de verdictul Curţii Supreme, că aplicarea legii actuale nu va fi prelungită după luna august. Netanyahu a promis că în următoarele luni va fi votată o lege care va asigura o împărţire ‘echitabilă a poverii’ militare.

Numărul ultraortodcşilor care efectuează serviciul militar obligatoriu a fost limitat anul trecut la o mie de persoane. Însă peste 60.000 dintre eu au scăpat de serviciul militar sau de cel civil graţie unei dispense de la stat pentru cei care studiază până la v

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a patra lună consecutivă

Adevarul acum 35 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate vineri de Eurostat.

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum 33 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum 36 minute
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

Veste bună pentru toți fermierii, PSD a introdus rapid în Guvern subvenții de aproape 2 miliarde de lei

Adevarul acum o ora
Guvernul condus de Marcel Ciolacu alocă anul acesta sume record, de 4 miliarde de euro, pentru a sprijini fermierii români. Executivul a alocat încă un miliard de lei pentru plata ajutoarelor de 100 de euro pe hectar, dar și pentru fermierii din dom

Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte

Haos la aeroportul din Cluj-Napoca: zeci de călători blocați din cauza scannerelor defecte

Adevarul acum 24 minute
Zeci de călători au fost blocați timp de ore la Aeroportul din Cluj-Napoca joi seara, din cauza defectării scannere-lor de bagaje, relatează Știrile ProTv. 

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°