Ultima etapă a sezonului de toamnă, cu două înainte de finele turului, a adus Stelei primul punct din campionat. „Minunea” s-a întâmplat în deplasarea de la nou promovata din Turda. Faptul că cea mai galonată formaţie românească are în acest sezon o formaţie de tineret datorită crizei financiare prin care trece clubul, a făcut să obţină primul punct tocmai în această a 11-a etapă.
La Cluj, „universitarii” au dominat partida cu formaţia reşiţeană timp de 40 de minute, au condus la pauză la patru goluri diferenţă, dar continuarea a fost greoaie şi pe final s-au recunoscut învinşi. În derby-ul rundei şi poate şi al campionatului, campionii s-au impus cu mare greutate în faţa formaţiei băcăoane şi s-au instalat comod în fotoliul de lider, la patru puncte de învinsa din această etapă şi la 9 puncte de pluton. Formaţia dinamovistă a reuşit prima victorie în deplasare, s-a întâmplat la Ploieşti şi se află în lupta directă pentru ocuparea unui loc pe podiumul campionatului.
Rezultatele complete ale ultimei runde din sezonul de toamnă: CSM Ploieşti - Dinamo Călăraşi 25-29 (13-16); Politehnica Timişoara - CSM Bucuresti 31-26 (16-11); HCM Constanţa- Ştiinţa Bacău 27-25 (12-12); CSM Satu Mare - Bucovina Suceava 24-25 (14-9); ”U”Transilvania Cluj- UCM Reşiţa 27-29 (14-10); Pandurii Tg.Jiu- HC Odorhei 32-32 (19-19); Potaisa Turda- Steaua Bucureşti 23-23 (11-11).
Etapa următoare, 22 ianuarie 2012: CSM Bucureşti - Steaua Bucureşti, HC Caraş Severin Reşiţa- Potaisa Turda, HC Odorhei- ”U Transilvania Cluj, Dinamo Călăraşi-Pandurii Tg.Jiu, Bucovina Suceava- CSM Ploieşti, Ştiinţa Bacău- CSM Satu Mare, Politehnica Timişoara- HCM Constanţa.
Clasament
1. Constanţa 11 11 0 0 393-286 22
2. Bacău 11 9 0 2 345-298 18
3. Odorhei 11 5 3 3 336-312 13
4. Tg.Jiu 11 6 1 4 328-322 13
5. Călăraşi 11 6 1 4 302-298 13
6. Reşiţa 11 6 1 4 290-3