Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gabi Mureşan: „Dacă pierdem, e groasă!”

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 6 mai 2010 ·

Închizătorul echipei CFR Cluj spune că ardelenii nu iau în calcul un eşec în ultimul derby al sezonului, contra celor de la FC Vaslui. Sursa: Agerpres

CFR Cluj şi FC Vaslui se întâlnesc astăzi în Gruia, de la ora 18.00 (în direct la Digi Sport), într-o partidă decisivă pentru desemnarea campioanei. Pentru CFR, acesta este ultimul derby din acest sezon. CFR mai are de jucat, în ultimele trei etape, numai cu echipe din zona retrogradării: Universitatea Craiova (deplasare), Internaţional Curtea de Argeş (acasă) şi cu Ceahlăul Piatra- Neamţ (deplasare).

În aceste condiţii, CFR n-ar mai putea pierde prima poziţie din clasament decât pe greşelile ei. Pentru FC Vaslui, meciul de la Cluj ar putea fi ultimul tren pentru un loc de Liga Campionilor. În ciuda înfrângerii din ultima etapă, cu Astra, la Cluj atmosfera e una optimistă. O spune „închizătorul” Gabriel Mureşan, unul dintre cei mai buni oameni ai italianului Andrea Mandorlini în acest sezon. Mureşan e convins că CFR va învinge FC Vaslui şi îşi va netezi astfel drumul spre cel de-al doilea titlu de campioană din istorie.

Marius Lăcătuş, antrenorul moldovenilor, încearcă să nu pună presiune pe jucătorii săi. „Într- adevăr, sunt foarte importante cele trei puncte puse în joc pentru viitorul echipei şi locul pe care îl va ocupa la finalul campionatului în clasament. Însă nu este decisivă această partidă pentru un loc de Liga Campionilor”, crede „Fiara”.

EVZ: E acest meci finala campionatului?

Gabriel Mureşan: Noi o ţinem de ceva vreme numai în finale! Finală a fost şi meciul de la Ploieşti, cu Astra, pe care, din păcate, l-am pierdut. Meciul cu FC Vaslui e unul mai mult decât important. Ar fi păcat să pierdem titlul tocmai acum, în finalul sezonului. Nu e loc de egal. Dacă pierdem, e groasă! Dacă învingem, suntem aproape campioni. Aproape!

Ce s-a întâmplat î

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 39 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 25 minute
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Gabriela Firea, după ce ultimul sondaj o dă pe locul 3: Bucureştenii au suferit anumite confuzii

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat joi că este convinsă că bucureștenii au suferit anumite confuzii, după ce ea a devenit un candidat de ultim moment la Primăria Capitalei, în contextul în care social-democraţii şi liberalii au decis iniţial să susţină candi

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°