Am reinvatat mangaierea nisipului in seri cu fata moale. Tropotul cailor inca n-a uitat imbratisarea rotunda a sorilor de lemn cu spinari tocite si visele unui batran tata pribeag. E folk si la 2 Mai.
Imi croiesc carare prin multimea ce se raspandeste in noapte. Luminile de scena s-au stins si mi-e greu sa vad pe unde calc. Alunec pe o sticla de plastic. "Mama lor, la toti!", scrasnesc printre dinti. Cred ca am ramas cu refrenul asta-n cap, ca prea mi-a venit repede! Un pusti, cu musca pe caciula pare-mi-se, o culege la repezeala si nu mai apuc sa spun nimic.
Banner-ul ce a servit drept fundal se umfla in vant ca vela mare a unui vas de demult.
Victor Socaciu a incheiat concertul din asta seara. Pe un colt de masa isi asaza cu grija chitara in toc. Imi face semn sa stau jos.
CREZ. "Folk-ul a fost o necesitate!", apasa vorbele cu severitate Victor Socaciu, parca citind intrebarea nescrisa dintre noi. Ma priveste atent de dincolo de masa incremenita in nisipul plajei de la 2 Mai. "In sistemul acela anchilozat, societatea civila avea nevoie sa-si spuna cuvantul cumva.
Cred ca asta inseamna folk-ul. Abordarea protestatara a lucrurilor de catre omul simplu de pe strada, dar care are multe de spus semenilor lui. De aici si una din ultimile mele piese, "Mama lor", pe care multi nu o prea inghit, dar care, pe de alta parte, are succes tocmai din aceasta cauza si care este izvorata dintr-o disperare. Simt ca dupa atatia ani nu putem depasi multe probleme de mentalitate. Asta este folk-ul, in primul rand! Restul cred ca sunt drumuri care imbogatesc notiunea de folk. Faptul de a canta poezie clasica sau contemporana e un lucru exceptional si da o consistenta culturala fenomenului." Am exemplul in fata ochilor.
"Eu cant ceea ce observ in jurul meu. Consider ca daca tot exista aceasta sansa de a iesi liber in fata multimii, ea trebuie folosita
