Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dănciulescu: "Nu am dormit înaintea partidei cu Steaua"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 13 mai 2008 ·

GSP vă propune o nouă rubrică. “Citeşte ce nu ai văzut aseară la tv”. Urmărim toate emisiunile de sport şi-ţi facem un rezumat. Aşa că nu trebuie să te impacientezi dacă ai ratat vreo emisiune. Găseşti a doua zi de dimineaţă în GSP cele mai importante lucruri care s-au spus.

La emisiunea Special, de la Sport.ro a fost invitat atacantul lui Dinamo, jucătorul care în acest an a fost desemnat golgeter, Ionel Dănciulescu.

Dănciulescu a declarat că nu se mai gîndeşte la echipa naţională şi le urează succes băieţilor la Europeanul ce va începe în curînd:

"Mi-am dorit foarte mult sa fiu golgeter. Sezonul nu a fost foarte reuşit, noi merem avem ca obiectiv Cupa şi Campionatul, dar anul ăsta nu a fost să fie. Spre sfîrşit nu am jucat chiar atît de bine. De la meciul cu Lazio, a urmat o cădere, firească aş putea spune pentru că am ratat o şansă incredibilă.

Mi-am făcut datoria cum am ştiut eu mai bine. Sunt mulţumit de realizările mele. Echipa naţională poate şi fără mine, este un capitol închis deja. Îl ştiu foarte bine pe Piţurcă şi el merge numai pe anumiţi jucători cărora le dă încredere totală. Mi-aş fi dorit să fiu şi eu în Turcia acum dar nu cred că e loc de mine acolo. Sunt jucători foarte buni la naţională şi cu toţii merită să fie acolo", a spus Dănciulescu pentru Special.

Atacantul a spus că atacul lui Dinamo a fost întotdeauna bine reprezentat. Niculescu rămîne însă unul din cel mai importanţi jucători.

"Am încercat să îmi fac treaba cît mai bine şi fără Niculescu. Noi am jucat mult timp împreună, iar el ne-a salvat de multe ori. E un jucător emblematic pentru Dinamo. La echipă, mereu au venit atacanţi, dar asta nu e o problemă. S-au făcut multe schimbări şi totuşi eu nu îmi fac probleme pentru postul de titular.

În UEFA trebuie să trecem de grupe şi apoi să reuşim o performanţă m

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 42 minute
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Cutremur la Rapid! Daniel Niculae, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

Gazeta Sporturilor acum 28 minute
Daniel Niculae, președintele de la Rapid, va fi urmărit penal în cazul materialelor pirotehnice care a cutremurat fotbalul românesc în martie.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum o ora
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Un băiețel de 6 ani din Gorj, scos ilegal din țară și dus în Germania. Părinții, bănuiți că l-au vândut pentru câteva sute de lei

HotNews acum 25 minute
Este anchetă în județul Gorj, după ce un băiețel de șase ani a fost scos din țară cu o procură falsă și dus în Germania. Potrivit unor surse citate de News.ro, părinții sunt bănuiți că l-au vândut pe micuț pentru o sumă de câteva sute de lei. Copilu

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 5 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 5 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°