UDMR Covasna şi-a lansat, joi, candidaţii pentru alegerile locale din acest an, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, exprimându-şi cu această ocazie convingerea că în 2012 formaţiunea va avea rezultate mai bune în acest judeţ decât în 2008, transmite corespondentul MEDIAFAX.
UDMR Covasna şi-a lansat, în curtea sediului organizaţiei judeţene din Sfântu Gheorghe, candidaţii pentru alegerile locale, la eveniment participând şi preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.
De asemenea, la lansare au mai fost prezenţi liderul UDMR Covasna, Tamas Sandor, care candidează pentru al doilea mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, şi al oraşului Covasna, Lorincz Zsigmond, care candidează şi ei pentru un nou mandat, precum şi senatorul Bokor Tibor şi omul de afaceri Lazar Kiss Barna, candidaţi pentru funcţiile de primar la Târgu Secuiesc, respectiv Baraolt.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat cu această ocazie că organizaţia judeţeană a UDMR este "mai puternică şi mai întărită faţă de 2008" şi că meritul le revine atât liderilor locali ai Uniunii, cât şi primarilor şi consilierilor "care au activat şi au muncit în folosul comunităţilor locale".
"Avem rezultate palpabile, vizibile în această perioadă cu toată criza economică şi financiară. Eu cred că în judeţul Covasna, acolo unde noi am condus administraţia locală şi primăriile, rezultatele se văd. Noi, în această campanie electorală, ne bazăm pe aceste rezultate, pe credibilitatea, pregătirea şi profesionalismul candidaţilor noştri. Am convingerea că în 2012 în Covasna vom avea rezultate mai bune decât în 2008", a spus Kelemen Hunor.
Kelemen a afirmat că printre obiectivele UDMR din acest an se numără şi câştigarea primăriilor Târgu Secuiesc şi Baraolt, conduse în prezent de Racz Karoly, respectiv de Nagy Istvan, ambii de la PCM.
La rân