Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se scrie un roman (II) (tăieturi din jurnal)

Publicat in Romania Literara, vineri 20 august 2010 ·

joi 8 oct. 2009

Toamnă frumoasă, blândă - dar sănătatea mea şubredă. Nici nu ştiu ce mă doare mai întâi, mă simt mizerabil. Acum trebuie să fug la facultate. Apoi bibliotecă, apoi iar facultate. Şi-n rest, câte 6 pagini pe zi la roman, măcar 5 zile pe săptămână, dacă vreau să termin până la Târg. Frumos mai arăt!

vineri 16

Azi-dimineaţă m-am sculat la 6, am recitit timp de 2 ore din ce-am scris, apoi m-am culcat şi-am adormit. Unul din vise a fost foarte ciudat: am visat că priveam ceva, o mică imagine, cu un desen alb cu albastru şi, la un moment dat am constatat cu bucuroasă uimire că văd altfel, că am acces la un tip de vedere şi de percepţie cu totul aparte. Într-un fel era ca la cartolinele stereoscopice. Vedeam în spaţiu ceea ce fusese în plan şi mă simţeam pe cale să ajung în altă dimensiune. În plus, aveam foarte acut conştiinţa a ceea ce făceam. Şi, la un moment dat, mi-am zis: dacă mai continui, dacă mă las în voia acestei desprinderi de mine chiar şi-un singur milimetru, accept moartea acum. Şi undeva, în mintea mea era că mai am de terminat romanul, aşa că „am revenit" şi m-am trezit. Romanul, în ce-l priveşte, e pe cale să fie terminat. Mai am 3 zile şi jumătate (din 13, în care se petrece) de acoperit. Şi timp nu mai am decât două săptămâni, nici atât. Parcă-i o încrucişare de spade temporale.

Titlul romanului Viaţa începe vineri. Parcă l-am scris cu partea din creier care nu se ştie la ce foloseşte.

sâmbătă, nu, marţi 20 oct. 5.38 dimineaţa

Constat că încurc zilele, timpul, pentru că acolo e alt calendar.

1.20 p.m.

Dar, în fond, când am început să scriu cartea asta? Atunci când scrie în jurnal, pe 28 iulie? Dacă folosim metafora ţării străine pentru perioada în care scrii un roman, trăind în el, atunci l-am început când am descoperit trecutul. Ş

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 5 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 4 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 2 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 11 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 12 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°