După ce a cochetat un timp cu lăsarea în ofsaid a confraţilor de Opoziţie, UDMR a anunţat că va semna, alături de PNL, o Moţiune de cenzură împotriva asumării de Guvern a Legii salarizării unitare. Brusca răsucire a UDMR a surprins. Cu atât mai mult cu cât, până mai ieri, deosebit de reticenţi în a se asocia liberalilor, liderii minorităţii maghiare au dezvăluit un entuziasm ieşit din comun. Cum se întâmplă în orice gest politic obscur din România de azi, inteligenţele analitice s-au năpustit să dibuiască motivele.
S-a vorbit despre eşecul unor negocieri dintre UDMR şi PD-L la Legile educaţiei.
Oameni bine informaţi sau, mă rog, care pretind a fi bine informaţi au dezvăluit că UDMR şi-ar fi dorit o bună reprezentare a învăţământului în limba maghiară. O dorinţă refuzată de PD-L. Ceea ce i-a făcut pe Marko Bella şi compania să anunţe depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva Legii salarizării unitare.
De unde se vede că şi maghiarii şi-au însuşit zicala unde dai şi unde crapă!
Alţi domni, la fel de bine informaţi, au pipăit o înţelegere între PD-L şi UDMR. Potrivit acestei înţelegeri, UDMR se va asocia cu PNL la Moţiunea de cenzură, pentru ca PD-L să scape de PSD de la guvernare prin dărâmarea Guvernului.
În politică, nu prea contează cauzele de culise ale unor gesturi şi decizii.
Contează efectele lor asupra realităţilor.
Un efect - şi cel mai important - poate fi rezumat astfel: Şah la PSD.
Ca de atâtea ori în acest an de guvernare, PSD a avut o reacţie aiurea la decizia lui Emil Boc de a-şi asuma răspunderea pentru trei pachete de Legi. Sesizând că asumarea răspunderii e o manevră prin care Traian Băsescu îşi mai adăuga o realizare importantă la CV-ul mandatului său, grupul care a acaparat mai nou şefia partidului, cultivând ambiţia lui Mircea Geoană de a ajunge la Cotroceni, a intrat în fibrilaţie. Asuma