Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV. Ion Manole:”Locul lui Petru Mircea e în puşcărie sau după Mădălina!”

Publicat in Libertatea, luni 18 iunie 2012 ·

Pentru Ion Manole, tatăl Mădălinei Manole, cântăreaţa care acum aproape doi ani a făcut pasul spre nemurire, nu mai există cale de împăcare cu Petru Mircea, cel care i-a fost soţ fiicei sale. Părintele năpăstuit de soartă vede în fostul ginere nu numai principalul vinovat al tragediei care i-a lovit familia şi i-a răpit întru veşnicie copilul, ci şi un duşman de moarte pe care l-ar vrea fie în puşcărie, fie la doi metri sub pământ, lângă fata lui. Pentru Ion Manole, tatăl Mădălinei Manole, cântăreaţa care acum aproape doi ani a făcut pasul spre nemurire, nu mai există cale de împăcare cu Petru Mircea, cel care i-a fost soţ fiicei sale. Părintele năpăstuit de soartă vede în fostul ginere nu numai principalul vinovat al tragediei care i-a lovit familia şi i-a răpit întru veşnicie copilul, ci şi un duşman de moarte pe care l-ar vrea fie în puşcărie, fie la doi metri sub pământ, lângă fata lui.

De cum aude numele lui Petru Mircea, indiferent de contextul discuţiei, tatăl artistei sare ca ars şi se crispează brusc. Iritat şi înverşunat, bărbatul îşi atacă fără menajamente fostul ginere: "Să nu mă mai întrebaţi niciodată de el. Pentru noi, numele de Petru Mircea nu mai există. Tot neamul nostru nu vrea să mai audă de el. El e moartea care ne-a luat copilul. Locul lui e în puşcărie sau după Mădălina!", a răbufnit Manole. În timp ce aşteaptă ca procurorii să pună punct pentru a adoua oară cercetărilor în cazul morţii artistei, înregistrată într-un prim dosar ca fiind sinucidere prin otrăvire cu furadan, Ion Manole se tot chinuie să-şi vadă nepotul, băieţelul Mădălinei care are doi ani şi zece luni. Chiar dacă are în buzunar o hotărâre judecătorească în baza căreia ar fi trebuit să vădă copilul două zile pe lună (prima şi a treia sâmbătă între orele 11.00 şi 19.00), tatăl cântăreţei nu poate face acest lucru pentru simplul motiv că Petru Mircea se opune vehement. "Nu mi-

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 10 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 31 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°