Frumoasa Antinia Simion a adăugat în palmares încă un trofeu câștigat. Tânăra a cucerit juriul cu vocea ei caldă, de la prima ediție a concursului „Alba Star” și a câștigat marele premiu. Luana Prodea, Roxana Larisa Giurgiu, Diana Vâtcă și Paul Tomuș au fost câștigătorii locului I pentru categoriile lor de vârstă.
Prima ediție a concursului „Alba Star” a reunit, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia, 40 de tineri cu vârste cuprinse între 6 și 20 de ani, care au încercat să impresioneze juriul atât cu vocile lor, cât și cu diferite coregrafii sau ținute speciale.
Gala Laureaților a avut loc miercuri la centrul comercial Alba Mall, unde cei prezenți au putut urmări mai multe recitaluri oferite de artiștii albaiulieni Gino, Alin Ignat și formația „Star Band”.
Surpriza evenimentului a fost oferită de îndrăgitul interpret Mihai Constantinescu. Acesta i-a încântat pe cei mici cu celebrele sale melodii – „O lume minunată” sau „Iubiți și câinii vagabonzi”.
După mai bine de o oră de muzică și dans, a sosit cel mai așteptat moment al serii și cel mai emoționant, decernarea premiilor. Şi de această dată, vocea și carisma Antiniei Simion au văjit juriul și tânăra interpretă a câștigat mare premiu.
A interpretat melodia „Make You Feel My Love”, a celebrei cântărețe Adele. Antinia a reușit să uimească și cu o coregrafie inedită și bine gândită, alături de albaiulianul Tudor Popa.
În continuare, vă prezentăm lista câștigătorilor pentru fiecare categorie de vârstă:
Categoria 6-10 ani
Luana Prodea din Sibiu – Locul I
Oana Larisa Giurgiuman din Cluj Napoca – Locul II
Sonia Ioana Cătinean din Cluj Napoca – Locul III
Sergiu Indolean din Cluj Napoca – mențiune
Andreea Maria Aron din Cluj Napoca – mențiune
Categoria 11-15 ani
Diana Vâtcă din Alba Iulia – Locul I
Mădălina Boroneaț din Ara