Primarul Craiovei şi consilierii săi fideli din UNPR par să fi renunţat la lupta cu pedeliştii din consiliul local pentru a obţine sprijinul lor tacit pentru votarea hotărârilor promovate de executiv
Antonie Solomon ori se joacă acum cu nervii consilierilor locali craioveni, mai cu seamă ai celor pedelişti, ori, dimpotrivă, a încheiat un acord tacit de neagresiune cu aceiaşi pedelişti. Cel puţin aşa lasă primarul impresia după ce, două luni la rând, a propus în legislativul local organigrame schimbate la trei dintre unităţile subordonate municipalităţii, apoi a retras aceste organigrame.
Atac la directori
Prima astfel de surpriză a făcut-o edilul în şedinţa din 23 februarie. El propusese consilierilor aprobarea noilor organigrame la SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL, Regia Autonomă de Transport (RAT) Craiova şi Regia de Termoficare. Propunerile primarului nu erau deloc neglijabile. La RAT Craiova cerea desfiinţarea postului de director de exploatare, pe care e încadrat Nicolae Drinceanu. Numărul de posturi scădea de la 816 la 790, însă exclusiv prin desfiinţarea celor 26 de posturi vacante. La Termoficare rămâneau aceleaşi 762 de posturi (92 de posturi de conducere, administrativ-funcţionăresc, tehnic-productiv, maiştri şi 670 de posturi de muncitori), principala schimbare fiind desfiinţarea postului de director comercial (deţinut de fostul viceprimar PSD Sorin Iordache), prin transformarea sa în post de şef de serviciu (cu un salariu redus substanţial).
Şi la Pieţe şi Târguri erau schimbări fundamentale. Societatea subordonată municipalităţii propusese pentru anul 2012 o organigramă cuprinzând un total de 119 posturi, din care şapte posturi de conducere (patru dintre ele fiind de directori - director general, director executiv, director executiv adjunct şi director economic) şi 112 posturi de execuţie, în prezent fiind efectiv ocup