Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. S-a constituit Comisia parlamentară de publicitate în favoarea Proiectului de lege Roşia Montană!

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 23 septembrie 2013 ·

Marţi, 17 septembrie 2013, cu o majoritate de Marea Adunare Naţională (311 voturi pentru, 5 împotriva şi 15 abţineri), Parlamentul României a adoptat documentul intitulat:

”HOTĂRÂRE privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru avizarea Proiectului de Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea și facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România”

De la cercetarea de istorie literară, m-am pricopsit cu o boală ce poate trece, la o adică, drept boală ruşinoasă într-o presă ca a noastră, definită prin actul de a scrie fără a avea habar despre ce-i vorba:

Mersul la sursă.

Am pornit, așadar, în căutarea și studierea documentelor pe care se întemeiază constituirea și activitatea Comisiei.

Hotărîrea adoptată de Camerele reunite ale Parlamentului face trimitere la articolul 64 (aliniatul 4) din Constituţie şi la articolele 8-10 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

În privinţa Constituţiei nu e nici o problemă pentru mine s-o găsesc.

Am un exemplar la îndemînă pe birou, pentru a putea verifica imediat constituţionalitatea unui fapt politic din România lui 2013.

Articolul 64, aliniatul 4, prevede că ambele Camere pot constitui comisii speciale comune.

Aşadar, în virtutea acestui articol, înfiinţarea unei Comisii speciale comune pentru avizarea Legii privind Roşia Montană e constituţională.

Verificarea constituţionalităţii nu e o pierdere de vreme.

În mod obişnuit, un Proiect de Lege e supus avizării, în fiecare Cameră, de Comisiiile de specialitate. Se înţelege că un Proiect e trimis doar la comisia care are legătură cu domeniul respectiv. Legea cîinilor fără stăpîn, ca să dau un exemplu, n-a aju

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 40 minute
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum o ora
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 2 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaîia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 54 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 2 ore
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 5 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°