Dacă am reţinut eu corect ceea ce colegii din presa centrală, specialişti în statistici, au semnalat în mai multe rânduri, atunci anul 2013 a fost singurul din istoria sportului în care românii nu au câştigat nici o medalie mondială de aur la vreuna din disciplinele olimpice. Mi se pare normal, în spiritul vremurilor pe care le trăim (de fapt, cărora le supravieţuim) şi în care dezinteresul faţă de sport se străduieşte să nu fie cu nimic inferior dezinteresului pentru educaţie, sănătate, cultură. Dincolo de eterna explicaţie pentru toate domeniile amintite („nu sunt bani”!), poate că ar trebui amintit faptul că dacă statul ăsta (nu sărac, ci sărăcit programatic de toate guvernările, una mai penală decât cealaltă) n-are nici un interes să promoveze valorile din nici un domeniu, nici sponsori dispuşi să susţină performanţa nu se prea arată. Puţinii aşa-zişi „investitori” se găsesc mai ales în fotbal, însă „investiţiile” lor, ale unei imense majorităţi, nu înseamnă altceva decât o perpetuă spălare de bani, fără vreo intenţie de performanţă ori de depistare, susţinere şi promovare a tinerilor realmente talentaţi. Acestea sunt investiţii pe termen lung, chestie care nu interesează pe absolut nimeni, începând cu capii Mafiei de la Ligă şi FRF şi terminând cu panaramele de „Şcoli de fotbal”. Dovada e însăşi campioana României, care în competiţia paralelă de juniori din Champions' League a jucat cu o echipă de împrumut, fiindcă ea pur şi simplu nu are vreuna! Păi dacă în fotbal, unde se învârt bani grei, situaţia e catastrofală, ce naiba să mai aştepţi de la sporturi precum atletismul, canotajul, tenisul, în care trebuie investit din greu şi cu multe riscuri până să ajungi să contezi în lume? Aţi auzit ca vreunul din miliardarii grei de la noi să ia sub aripa-i vreun sportiv de perspectivă? Îmi vine să vomit când văd un barosan de teapa lui Ţiriac vorbind „adânc” şi „în