Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drahma, soluţia salvării Greciei

Publicat in Romania Libera, marți 4 septembrie 2012 ·

Se anunţă o săptămână de foc pentru zona euro, aflată într-un punct critic. În timp ce Grecia caută soluţii de amânare a aplicării măsurilor de austeritate, numeroase bănci şi întreprinderi americane au anticipat retragerea statului elen din uniunea monetară.

Banca Centrală Europeană (BCE) va anunţa joi noi tăieri bugetare pentru economisirea a 11,5 miliarde euro până în 2014, iar Grecia este încă ameninţată de o posibilă ieşire din moneda unică. Atena are din ce în ce mai multe dificul­tăţi de a realiza eforturile cerute de troika şi creditorii ei (BCE, Comisia Europeană, FMI) pentru a resorbi deficitele publice abisale şi caută cu disperare să câştige timp, dar riscul falimentului ţării continuă să ameninţe ansamblul zonei euro. Potrivit fostului consilier economic al lui Ronald Regan, Martin Feldstein, profesor de economie la Harvard, „singurul mijloc pentru Grecia de a depăşi criza datoriei constă în ieşirea din zona euro şi revenirea la moneda sa naţională, drahma.

În acest caz, exporturile elene şi turismul vor deveni mult mai atractive". Ieri, Feldstein adăuga că „ţara va trebui să reducă importurile, devenite prea costisitoare, şi grecii se vor replia spre bunuri şi servicii naţionale". Economistul american mai declară că totul va avea ca efect relansarea economiei elene, cu toate că, fără îndoială, urmează a fi făcute ajustări dureroase, dar, „după un an sau doi, Grecia va putea vorbi despre creştere". El a recunoscut că scenariul unei ieşiri a Greciei din zona euro îngrijorează europenii, care se tem de un efect al bulgărelui de zăpadă ce ar putea provoca sfârşitul monedei unice.

Cassandre americane

Pentru numeroase întreprinderi americane subiectul este foarte sensibil, însă dezvăluirea planurilor lor de urgenţă, ar putea suscita furia clienţilor lor europeni. Băncile şi societăţile de consulting au devenit reticente în a dezvălu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 5 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 4 ore
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 6 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 7 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 3 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 6 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 7 ore
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 7 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

14°
mar.

13°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°