Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele asociaţiilor de locatari despre implicarea primarului la Poli: "Fotbalul aduce voturi"

Publicat in Adevarul, duminică 5 iunie 2011 ·

Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu şi viceprimarul Adrian Orza, i-au trimis preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, o scrisoare prin care îi solicită o întâlnire „ca între bărbaţi” pentru a o salva pe Poli. Cel mai probabil întrevederea va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni.

Unul din cei mai înfocaţi opozanţi ai ideii de finanţare a echipei de fotbal din bani publici este preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari din Timişoara, Petru Olariu. "Nu-i normal când nu ai bani de drumuri şi de alte proiecte importante să dai bani la echipa de fotbal", a spus Olariu. Referitor la implicarea primarului în chestiuni de acest fel, preşedintele FALT are o explicaţie. "Este un interes mare pentru fotbal pentru că aduce voturi. Unii consilieri poate că nici nu ar vrea să se finanţeze echipa, dar trebuie să voteze să se dea bani ca să nu aibe probleme la partid", a mai spus Olariu.

Autorităţile locale din Timişoara nu se pot obişnui cu gândul că Poli Timişoara este cu un picior în groapă. Reprezentanţii Primărie Timişoara, care au dat la echipă milioane de euro din banii timişorenilor, încă visează frumos. Primarul Gheorghe Ciuhandu şi viceprimarul Adrian Orza i-au cerut lui Mircea Sandu o întâlnire în care problema să fie tranşată bărbăteşte. Cei doi reprezentanţi ai primăriei susţin că este inadmisibil ca unul din cele mai puternice cluburi ale României să sfârşească dramatic, chiar în anul în care aniversează 90 de ani de la înfiinţare. „Acesta este motivul, domnule preşedinte, pentru care vă solicităm o întrevedere la Bucureşti, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, în cursul săptămânii viitoare, pentru a discuta situaţia reală a clubului FC Timişoara şi pentru a găsi soluţiile necesare pentru deblocarea acestei situaţii în care vicecampioana României, unul dintre cluburile cu cea mai mare tradiţie şi echipa cu unul dintre cele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum o ora
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum o ora
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Accident cumplit în Maramureș produs de un șofer beat: Trei răniți și patru autoturisme avariate

Ziare.com acum o ora
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident care a avut loc pe o şosea din judeţul Maramureş şi care a fost provocat de un şofer beat. Primele investigaţii arată că acesta a intrat într-o depăşire, fără a se asigura, provocând un evenimen

Ciucă, despre Învierea Domnului: Forţa care ne face să credem într-un drum mai drept

Mediafax acum o ora
„Dragi români, de Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului celebrăm renaşterea, credinţa şi, nu în ultimul rând, speranţa, acea forţă care ne face să credem într-un drum mai drept, un viitor mai bun şi o Românie mai sigură şi mai unită. Vă îndemn să pr

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum o ora
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum o ora
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°