Sportivii romani au cucerit noua medalii la Campionatele Europene de kaiac-canoe pentru juniori si tineret U-23 de la Poznan, informeaza Agerpres. Sursa imagine: arq.ro
La juniori bilantul a fost de trei medalii de aur si patru de bronz, in timp ce la U-23 tricolorii au cucerit o medalie de argint si una de bronz.
In competitia juniorilor, Romania a ocupat locul patru pe medalii, dupa Ungaria (6 de aur, 4 de argint, 2 de bronz), Rusia (3-5-2) si Ucraina (3-3-0). Medaliile de aur au fost aduse de echipajele de kaiac 2 feminin pe 1.000 m (Florida Ciuta, Daniela Varona), canoe 4 masculin pe 1.000 m (Stefan Leonid Carp, Constantin Daiescu, Cristian Danut Gheorghe, Stefan Andrei Strat), kaiac 4 feminin pe 500 m (Florida Ciuta, Iulia Croitoru, Elena Meroniac, Daniela Varona). Medalii de bronz au castigat echipajul de canoe 2 pe 1.000 m (Cristian Danut Gheorghe, Constantin Daiescu), Iuliana Andreea Taran (kaiac 1 pe 500 m si 200 m), precum si echipajul masculin de kaiac 2 pe 200 m (Gheorghe Sadovnic, Aurelian Ciocan), in timp ce echipajul feminin de kaiac 2 pe 500 m (Iulia Croitoru, Elena Meroniac) s-a clasat pe locul 4.
La tineret U-23, Florentina Caminescu a cucerit argintul in proba de kaiac 1 pe 1.000 m, iar bronzul a fost adjudecat de Paula Postaru si Valentina Postaru, la canoe 2 pe 500 m. Romanii au ocupat alte doua locuri patru, prin Iuliana Paleu (K1 pe 500 m) si echipajul masculin de K2 pe 500 m (Catalin Ilie Turceag, Daniel Burciu). Romania s-a clasat pe locul 13 in ierarhia pe medalii la tineret.
In clasamentele pe puncte, Romania a ocupat locul 7 la juniori si 9 la U-23.