Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Thriller Mediaş! » Gaz Metan bifează toate cele trei puncte în meciul cu Ceahlăul

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 13 decembrie 2011 ·

După calificarea din semifinalele Cupei, elevii lui Pustai şi-au revenit şi în campionat, ratînd o gramadă de ocazii în faţa Ceahlăului.

Poli i-a dat aripi Mediaşului, care a renăscut şi în campionat, în penultimul meci al sezonului. Deşi a început cu stîngul, după golul fabulos al lui Stana (2 VIDEO), Gaz Metan nu a dezarmat şi i-a năucit pe nemţeni cu atacuri rapide. Bawab şi-a bătut joc de un penalty (19 VIDEO), dar apoi Hoban a restabilit echilibrul, după o eroare a defensivei moldave (27 VIDEO).

La reluare, Petre s-a distrat singur cu Villadsen, de parcă echipa sa conducea cu 3 goluri avantaj. Imediat, mijlocaşul şi-a reparat eroarea şi l-a servit ideal pe Roman, care nu a mai greşit (64 VIDEO). Pleşca a făcut minuni între buturi, iar finalul i-a aparţinut tot lui Roman, cu un şut năprasnic de la 25 metri pentru o diferenţă mai aproape de realitatea din teren (VIDEO).

"Sîntem pe un drum ascendent, după ce ne-am calificat şi în Cupă. Roman a făcut un gest iresponsabil pentru că a fost eliminat în prelungiri" (Cristian Pustai, antrenor Gaz Metan)

"Sînt bucuros că am văzut atitudine la jucătorii mei. Sper să învăţăm să fim mai eficienţi în atac şi pragmatici şi maturi în apărare" (Costel Enache, antrenor Ceahlăul)

INBOX

- Eric a revenit aseară la Mediaş, după experienţa din Ucraina. "Nu mai vreau să mă întorc la Lvov, nu m-au respectat, nu mi-au dat nici un euro. M-am înşelat în privinţa lor"

- Atacantul Dan Roman, autorul unei "duble", i-a dedicat reuşitele lui Cristi Bud, care va lipsi cel puţin 8 luni de pe teren din cauza unei triple fracturi la genunchi

După calificarea din semifinalele Cupei, elevii lui Pustai şi-au revenit şi în campionat, ratînd o gramadă de ocazii în faţa Ceahlăului.

Poli i-a dat aripi Mediaşului, care a renăscut şi în campionat, în penultimul meci al sezonului. Deşi a înc

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum o ora
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 2 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum o ora
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum 2 ore
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

PSD: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie. El are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine

News.ro acum 2 ore
Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală. Nicuş

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 39 minute
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 5 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Final de telenovelă pe Bega. Elisabeta Lipă a agreat soluția pentru mutarea secției de canotaj a CSM Timișoara

Adevarul acum o ora
Demolarea unei baze de canotaj de pe malurile Begăi a stârnit multe discuții în Timișoara. Sportivii, care au primit un spațiu temporar, au fost folosiți de politicieni în campanile lor electorale împotriva actualei administrații.

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. Am dat şi ordonanţa

News.ro acum o ora
Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa. „Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doa

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

16°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°