Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGALERIE Șerban Huidu a primit o armură de cavaler de ziua sa

Publicat in Adevarul, vineri 15 iulie 2011 ·

Surpriza i-a fost făcută de colegii de la radio care au dorit astfel să îi ofere un echipament de protecție pentru când va mai merge pe pârtia de schi. Cârcotașul a glumit că o va folosit la schi nautic sau la parașutism.

Șerban Huidu împlinește, sâmbătă, vârsta de 35 de ani, dar a primit de astăzi darul din partea colegilor de la Kiss FM.

Cumpăna lui Huidu.Povestea completă a cârcotaşului, care a fost la un pas de tragedie

Huidu din nou la Cronica Cârcotașilor

„Săptămâna asta pe 16 iulie împlinesc 35 de ani. La o aniversare, Forin Piersic a anunțat că a împlinit 40 de ani de când a făcut 35. Eu vreau să îi urmez exemplul și chiar să îl depășesc dacă e posibil“, a scris Huidu în urmă cu câteva zile pe blogulsău.

El a mai notat că „anul acesta a fost unul plin de satisfacții, m-am dat înapoi doi pași și am realizat că am făcut ceva ce e tare greu de închegat în România: o echipă. Oamenii s-au regăsit și s-au completat în momente de cumpănă. Asta e cea mai mare reușită a mea și vreau să le mulțumesc tuturor pentru ajutor!“.

Șerban Huidu vorbșete și de spre întâlnirea cu Mișu Găinuță și începerea colaborării acum 11 ani, dar și ce își mai dorește pentru ziua lui.

„La 35 de ani îmi doresc ce îmi doriți și voi! Și în plus: sănătate, putere de muncă și să ne crească copii mari și noi pe lângă ei. Vă mulțumesc!“, a mai scris câcotașul.

Colegii i-au făcut un cadou mai puțin obișnuit - o armura nou-nouță care să-l apere de problemele ce s-ar putea ivi pe pârtia de schi. Cârcotașul chiar a probat coiful din fier.

Oana Ioniţă: „Îi ţin scaunul cald lui Şerban“

„Îmi place foarte mult cadoul colegilor și îl voi lua cu mine când voi merge la schi. Schi nautic. O să vedeți o armură pe schiuri nautice. Sau o pot folosi și la parașutism”, a declarat sărbătoritul, conform site-ului Kiss FM.

Sur

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 12 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°