Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO 12 bolnavi au rămas în spitalul desfiinţat de la Pârscov şi mănâncă din mila localnicilor

Publicat in Adevarul, luni 4 aprilie 2011 ·

De câteva zile nu s-a mai făcut aprovizionare, magaziile au lacăt pe ele iar cei 12 bolnavi aflaţi în ultima fază a vieţii şi părăsiţi de rude au fost înghesuiţi în câteva saloane. Aşteaptă cu bagajele făcute ca dintr-un moment în altul să fie transportaţi către locuri încă necunoscute de ei.

La patru zile după închidere, spitalul Pârscov se încăpăţânează să trăiască. Încă 12 suflete îl mai ţin în viaţă, măcar câteva zile, până când se găseşte o destinaţie şi pentru aceşti pacienţi. Ultimul cu familie a plecat astăzi, cu o ambulanţă. „Avem un pacient pe care îl vom transporta la spitalul Pogoanele", spune şoferul unei ambulanţe.

Toate secţiile spitalului Pârscov sunt acum pustii, în afara celei pentru bolnavii aflaţi în ultima fază a vieţii. O asistentă a ales să aibă în continuare grijă de ei, fără să fie remunerată. „Mai avem 12 oameni aici în spital şi nu poţi să pleci să îi laşi aşa în grija nimănui. Dar problema e că nu mai avem alimente, nu ştim cu ce îi vom mai hrăni", spune o asistentă de la spitalul din Pârscov.

„Astăzi am mâncat nişte sarmale pe care ni le-au adus oamenii de aici din sat, sunt oameni cu suflet mare", mărturiseşte unul dintre pacineţii rămaşi în spital.

Cinci femei au fost mutate într-un singur salon, pentru a fi mai uşor îngrijite. Culmea, dorm direct pe saltea, pentru că le-a fost luată o parte din lenjerie pentru inventar.

Centrala termică în care s-au băgat mulţi bani în ultima perioadă funcţionează la cota minimă. Doar două zile va mai furniza căldură pentru pacienţii rămaşi. „Va trebui sp închidem centrala, să închidem tot şi să plecăm", spune centralistul.

Întregul personal al fostului spital Pârscov a fost redistribuit în această dimineaţă, urmând să ajungă mâine şi poimâine la noile locuri de muncă. Despre bolnavii nerevendicaţi de rude, nimeni nu a fost în stare să ofere o soluţie până în acest mo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 48 minute
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 2 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 7 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

21°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°