Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Oamenii răi vor primi injecţii de bunătate"

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 17 august 2010 · ·

Minciuna va fi eradicată prin şocuri electrice şi fiecare om va şofa pe şoseaua lui. Sursa: ADRIAN PÂCLIŞAN

Cei mici sunt la zi cu problemele ţării, sunt mai pragmatici decât erau părinţii lor în copilărie şi au soluţii SF pe care le cred imbatabile. Când vine vorba de a rezolva probleme, ei nu stau prea mult pe gânduri. Chiar dacă e vorba despre marile dileme ale omenirii.

Au răspunsuri la îndemână indiferent de provocare, şi îţi arată calea cea dreaptă miraţi că ţie, om mare, nu ţi-a trecut prin cap soluţia lor. EVZ a provocat imaginaţia câtorva copii de 6-10 ani, cerându-le să spună cum îşi imaginează viitorul.

Fuge de criză în Elveţia

Flavius Rusu din Iaşi, un băieţel de nouă ani şi jumătate, şi-a făcut deja planuri foarte clare pentru viitor. Se va face poliţist, dar nu în România, ci în Elveţia, iar strategia este deja stabilită pas cu pas: întâi termină liceul şi facultatea în România, apoi pleacă în Elveţia de unul singur, munceşte, cumpără un apartament şi trimite bani acasă ca să poată merge toată familia la el.

O să stea cu toţii acolo "până când se strică treaba". Şi-a decis viitorul luând exemplul tatălui unui bun prieten. "A fost poliţist în România şi şi-a dat demisia pentru că i-au luat din bani. A trimis poze din Elveţia şi e mai bine acolo".

Flavius nu ştie exact cât va câştiga, însă e băiat înţelept şi chibzuit. "Cât primeşti, atâta ai!". Oricum, acolo va putea lucra mai mult, inclusiv noaptea. "Stau de pază noaptea şi ascult infractorii să-i prind mai repede. Apoi îi duc la secţie, să văd dacă pot să-i bag la închisoare".

Iar pentru că şoselele elveţienilor sunt mai libere ca ale noastre şi dotările poliţiei îţi permit să-ţi faci bine meseria, e mai uşor să pui mâna pe răufăcători. "Îi urmăreşti cu mai multe maşini de poliţie care vin din toate părţile, ştii unde se

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 3 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum o ora
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Premieră SGR la East European Comic Con: prima colectare automată în cadrul unui eveniment de amploare

Gandul acum 46 minute
RetuRO, alături de organizatorul evenimentului, de TOMRA și Jerry’s Pizza, a organizat prima colectare automată a ambalajelor SGR în cadrul unui eveniment de mari dimensiuni, la East European Comic Con, desfășurat în perioada 19 – 21 aprilie la Rome

Deficitul bugetar a crescut până la 2,06% din PIB după primul trimestru al anului 2024

Adevarul acum 56 minute
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de lei, faţă de 28,99 miliarde de lei sau 1,67% din PIB după primele două luni, potrivit datelor publicate

Mișcarea pentru Devoltarea Moldovei cere demisia lui Marcel Ciolacu pentru afirmația „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”

HotNews acum 55 minute
„Pentru jigniri la adresa locuitorilor regiunii Moldova, premierul Marcel Ciolacu trebuie să demisioneze!”, este solicitarea fermă făcută vineri, 26 aprilie, de către Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei, o asociație civică din Iași care militează c

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum o ora
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum o ora
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Mureșean condamnat la închisoare pentru uciderea unui câine

Radio Mures acum o ora
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Band au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Târgu Mureș, pe numele unui bărbat de 38 de ani, din comuna Pănet . Acesta are o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum 2 ore
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/15°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

4°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°