Se schimbă nivelul contribuției pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele folosite în tratamentul ambulatoriu, potrivit unui nou proiect al Ministerului Sănătății. Acesta a fost determinat de creșterea numărului de pacienți și, implicit, a cheltuielilor. Sursa: HENRIK MONTGOMERY
Ministerul Sănătăţii a pus azi în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea nivelului contribuţiei, metodologiei de calcul, procedurii de raportare, cea de control şi cea de sancţionare, precum şi destinaţia contribuţiei trimestriale pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele folosite în tratamentul ambulatoriu.
„Numărul de pacienţi care beneficiază de serviciile oferite de sistemul public de sănătate creşte permanent, şi, în consecinţă, au crescut cheltuielile suportate din surse publice. De aceea, se impune în continuare suplimentarea surselor de finanţare a sistemului public de sănătate. Taxarea pe profit a producătorilor de medicamente (sistemul clawback) ține în frâu bugetul medicamentelor compensate şi gratuite, iar fondurile colectate la bugetul Ministerului Sănătăţii vor fi utilizate pentru susținerea compensării medicamentelor”, se arată în comunicat.
Metodă de calcul
Conform proiectului, contribuţia – aşa-zisul clawback – se plăteşte de către deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă (APP) a medicamentelor (sau reprezentanţii legali ai acestora) pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele folosite în tratamentul în ambulatoriu.
„Procentul contribuţiei este de 60% din diferenţa dintre suma trimestrială decontată în anul în curs şi cea din aceeaşi perioadă a anului 2009 din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate a contravalorii medicamentelor. Anul de refer