Plagiatorii între ei? Victor Ponta s-a simţit vizibil bine, chiar foarte bine în compania oaspetelui său chinez...Zâmbetul larg al înaltului demnitar de la Beijing anunţând că România ar putea deveni un tigru, aminteşte întrucâtva de al altui activist de rang înalt. Tot PSD-ist.
Şi Ion Iliescu zâmbea cald, la începutul anilor '90, promiţând generos că va lăsa opoziţia să fiarbă în suc propriu, înainte de a trimite minerii securişti s-o facă zob doar cu bâtele, nu cu tancurile care i-au masacrat pe studenţii protestatari chinezi, în iunie 1989, în piaţa Tian-an Men .
Bucureştii speră să profite economic de pe urma relaţiilor cu regimul chinez. România n-ar fi prima ţară europeană care crede că va obţine vremelnic avantaje considerabile de pe urma acestor raporturi. În fond, de ce nu? Ar strica oare o cale ferată chineză de mare viteză? Care să lege Constanţa de Bucureşti şi poate de Viena?
Până acum vest-europenii au profitat net mai mult decât românii de pe urma comerţului cu China. Unele concerne, precum Volkswagen de pildă, continuă să încheie afaceri grase în imperiul de mijloc. Şi Siemens le face, deşi chinezii i-au furat fără jenă tehnologia Transrapidului, prima variantă de tren cu levitaţie magnetică dezvoltată cu Thyssen-Krupp, un alt concern german.
Că rezultatul cooperării cu Beijingul n-a fost, întotdeauna, benefic, că furtul de idei umple conturile chineze nu de ieri, de azi, că produsele piratate i-au transformat pe comuniştii chinezi în imbatabili campioni mondiali în materie de spionaj economic, pe cine să mai intereseze azi toate acestea?
În vremuri în care şi în Occident mulţi dau semne de scufundare în demenţă, confundând spioni ca Snowden, care-şi trădează ţara, cu eroi, asemenea nimicuri, precum spionajul, ori plagiatul chinezesc par amănunte neglijabile cu totul. Par simple fleacuri made in Germany. Sau poate, cine
