Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce oferte pot găsi vizitatorii la Târgul de Turism al României. Cât costă un bilet la acest eveniment

Publicat in Gandul, sâmbătă 17 noiembrie 2012 ·

Persoanele interesate de alegerea unei vacanţe cu ocazia sărbătorilor de iarnă din acest an pot vizita, în perioada 17 - 18 noiembrie, Târgul de Turism al României, organizat la Pavilionul Expoziţional Romexpo, informează Agerpres.

Românii pot vizita acest târg, la care participă reprezentanţii a peste 200 de companii din domeniul turismului, sâmbătă, între orele 10:00 - 18:00 şi duminică, între orele 10:00 - 16:00.

Preţul unui bilet este de 15 lei, iar copiii cu vârste de până la 7 ani şi pensionarii vor avea acces gratuit. Tinerii vor primi şi ei o reducere de 50% din preţul biletului pe baza carnetului de elev sau de student

Cei care vor să îşi petreacă anul acesta Crăciunul la Praga trebuie să scoată din buzunar sume începând de la 205 euro de persoană, în timp ce pentru cei care vor să viziteze Viena tarifele pornesc de la 149 de euro de persoană.

Românii care vor să petreacă Anul Nou în afara graniţelor pot alege pachete turistice pentru destinaţii precum:

- Italia: 389 euro de persoană

- Croaţia: 409 euro de persoană

- Viena: 169 euro de persoană

- Anglia şi Belgia: 455 euro de persoană

- Veneţia: 235 euro de persoană

- Franţa: 375 euro de persoană

Persoanele interesate de alegerea unei vacanţe cu ocazia sărbătorilor de iarnă din acest an pot vizita, în perioada 17 - 18 noiembrie, Târgul de Turism al României, organizat la Pavilionul Expoziţional Romexpo, informează Agerpres.

Românii pot vizita acest târg, la care participă reprezentanţii a peste 200 de companii din domeniul turismului, sâmbătă, între orele 10:00 - 18:00 şi duminică, între orele 10:00 - 16:00.

Preţul unui bilet este de 15 lei, iar copiii cu vârste de până la 7 ani şi pensionarii vor avea acces gratuit. Tinerii vor primi şi ei o reducere de 50% din preţul biletului pe baza carnetului de elev sau de student

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 3 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 4 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°