VLADIMIR TISMĂNEANU: "Mai presus de toate, văd acest serial ca pe un exerciţiu de pedagogie a libertăţii."

Am scris că socot gândirea Monicăi Lovinescu şi pe a lui Virgil Ierunca drept un reazim teoretic şi moral al noii ştiinţe politice româneşti. Deci nu numai al istoriei oneste a literaturii, plasat nu doar în planul esteticului, ci şi în acela al reflecţiei despre individ, societate, demnitate, imaginaţie, libertate şi revoltă. Nimeni nu a făcut mai mult în cultura noastră pentru a conceptualiza şi promova tradiţia disidenţei. Când spun că gândirea lor este ziditoare de şcoală, nu recurg la o hiperbolă. De altfel, spre a răspunde unor cititori, nu afirm aceste lucruri aici şi acum pentru întâia dată. Am făcut-o constant în cărţile şi articolele mele. Cine va avea curiozitatea să se uite pe Ghilotina de scrum(Polirom, 2002) va putea citi rândurile mele despre cei doi „pe care îi iubeam şi îi respectam enorm“.

Au fost membri ai colegiului de redacţiei al revistei „Agora“ condusă de Dorin Tudoran (am fost redactor, alături de Paul Goma, Michael Radu şi, un scurt timp, Mihai Botez). Ambii au scris în „Meridian“, revistă publicată în Statele Unite şi difuzată în ţară, după 1990, avându-l ca editor pe Dorin Tudoran, eu fiind editor asociat. Cine va răsfoi volumele de jurnal ale celor doi va găsi destule referinţe la relaţiile de indestructibilă prietenie care ne-au legat. Nu ne-am văzut cât de des ne-am fi dorit-o, dar am ştiut mereu că emitem pe aceeaşi lungime de undă etică. Unda europeană şi liberă. Unda Europei Libere. Afinităţile noastre de gândire şi sentimentale apar limpede în volumele mele recent re-editate la Curtea Veche: Arheologia terorii(cu postfaţa lui Cristian Vasile) şi Irepetabilul trecut(cu postfaţa lui Bogdan Cristian Iacob). Au fost amândoi membri ai Comisiei Prezidenţiale de analiză a dictaturii comuniste. De la Monica Lovi