Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Branul îşi pierde clienţii la integrare

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 24 martie 2006 ·

În comuna Bran încă se construieşte în ritm foarte intens. Numai în anul 2005 au fost eliberate 168 de certificate de urbanism pentru construcţii, din care 99 au ajuns la stadiul de autorizaţii de construcţie. În satele Poartă, Predeluţ, Şimon, Sohodol şi Bran vor fi construite, astfel, 25 de locuinţe, 38 de case de vacanţă, vor fi făcute 10 amenajări şi renovări, iar alte 16 autorizaţii au fost eliberate pentru diverse lucrări. Pe lângă acestea, au mai fost depuse documentaţii şi pentru 28 de separări sau împrejmuiri şi 172 pentru tranzacţii imobiliare. La capitolul terenuri, localnicii au depus 83 de dosare, fiind vorba de dezmembrări în marea lor parte, iar „străinaşii” au depus 219 astfel de dosare. Şi pentru că ritmul de construcţie a imobilelor este încă destul de mare, edilii comunei au ajuns la concluzia că este nevoie şi de realizarea unui sistem de canalizare, staţiunea turistică Bran fiind în pericol de a fi închisă după aderarea României la Uniunea Europeană. „Am discutat deja cu primarul acestei comune şi studiul pentru sistemul de canalizare este făcut. Acum se lucrează la un proiect pentru accesarea de fonduri europene pentru realizarea canalizării, proiect care cuprinde şi Fundata şi Moeciu”, ne-a declarat consilierul judeţean PNL Adrian Maxim. O altă variantă pentru realizarea acestui obiectiv este lărgirea investiţiilor Companiei Apa Braşov. Din declaraţiile lui Adrian Maxim, conducerea CAB a identificat o sumă de două milioane de euro, bani care ar putea fi orientaţi pentru realizarea canalizării în Bran. Pentru acest lucru însă, trebuie ca în viitorul apropiat Consiliul Local Bran să fie de acord ca investiţia să fie realizată de operatorul regional Compania Apa Braşov, iar în acest caz există multe probleme de clarificat. Iar o altă variantă pentru realizarea canalizării în Bran o reprezintă microstaţiile de epurare. Oricare ar fi soluţia care va

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 48 minute
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 45 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum o ora
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum 55 minute
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Florin Piersic, transferat la Spitalul Foișor, pentru o nouă operație. „Intervenția nu e lipsită de riscuri, dar e absolut necesară”

Libertatea acum 39 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foișor, pentru operația de îndepărtare a protezei de la genunchi, a declarat dr. Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș, pentru Libertatea. Operația nu este una lipsită de ri

Accident grav la Sadova, Dolj. O persoană a murit și alte cinci a fost rănite în urma coliziunii dintre două mașini

Libertatea acum 39 minute
Incidentul rutier s-a produs, joi, 9 mai, pe DN 55, în localitatea Sadova din județul Dolj, după ce o mașină a pătruns pe contrasens și a lovit un alt automobil care se deplasa regulamentar, relatează Gazeta de Sud și News.ro.

Xi Jinping se întâlnește cu Viktor Orban la Budapesta. Liderul ungar a vorbit cu Volodimir Zelenski înainte de întrevederea cu președintele Chinei

Libertatea acum 39 minute
Președintele chinez Xi Jinping a ajuns miercuri seară în capitala Ungariei și se va întâlni joi cu premierul Viktor Orban cu care va discuta despre războiul din Ucraina şi proiecte de infrastructură, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

Cosmin Olăroiu a vândut proiectul imobiliar din zona Obor către dezvoltatorul Hagag Development Europe

Wall-Street.ro acum o ora
Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe preia în portofoliu proiectul rezidențial Obor Est Residence, localizat în zona de est a Bucureștiului, pe platforma fostei fabrici „Izolatorul”, proiect demarat de fostul fotbalist și antrenor Cosmin

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 2 ore
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 3 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°