Dintre toate "tarile" romanesti, cea a Oasului este, poate, cea mai misterioasa, pastrand traditii imemoriale, al caror sens nu-l mai stiu nici osenii si pe care cercetatorii in cultura si istorie sunt inca departe de a-l intelege. Convietuirea acestor traditii cu primii pasi ai globalizarii face din acest tinut unul excentric in Romania, aflat la cea mai mare distanta de Bucuresti si, in acelasi timp, in plin centrul Europei. Dacii liberi Din pacate sau din fericire, unitatea nationala a poporului roman, din punct de vedere cultural, nu e nici pe departe atat de inchegata pe cat au trambitat-o scriitorii si filosofii nostri inca de la Grigore Ureche. Herodot consemnase, obiectiv, ca tracii se razboiau nu numai cu alte neamuri, ci si intre ei. Sa nu ne facem iluzii: politic, Dacia nu a fost unita decat sub marii regi Burebista si Decebal. Fenomenul a avut urmari in Evul Mediu, cand au existat prea multe tari romanesti, intai independente, apoi autonome. Totusi, in general, daco-romanii nu s-au prea batut intre ei. Astazi, sunt inca impartiti in doua state independente. Nu inseamna ca aceasta situatie este fericita. Daca tot am luat-o de la Adam incoace, se cuvine sa consemnam ca Maramuresul de peste Tisa nu a fost unit cu celelalte tari romane decat in vremea lui Mihai Viteazu, in 1918 fiind atribuit Cehoslovaciei. Dupa stirile pe care le avem deocamdata, Maramuresul nu a fost cucerit niciodata in Antichitate. Poate doar in Paleolitic! Actualmente, este cel mai departat de Bucuresti, ceea ce, de fapt, ii confera destule avantaje. Doar cateva exemple: inainte de 1989, toti absolventii de arhitectura, cu pile, rareori straluciti, obtineau posturi sau comenzi in Bucuresti si in orasele apropiate, unde se vede si acum ce au lasat. Cu cat te departezi de Capitala, cu atat blocurile sunt, daca nu mai frumoase, macar mai decente. In anii '80, cand Bucurestiul era cufun