Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Năstase dezvăluie motivul pentru care s-a împuşcat. "Eu am vrut să ajung la morgă"

Publicat in Gandul, miercuri 21 noiembrie 2012 · ·

Adrian Năstase a declarat, miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, că atunci când s-a împuşcat a vrut să ajungă la morgă şi nu a crezut că "într-o altă lume" va mai încerca să amâne executarea pedepsei la închisoare primită în dosarul "Trofeul calităţii".

Curtea de Apel Bucureşti a judecat, miercuri, recursul lui Adrian Năstase împotriva deciziei din 2 octombrie prin care Tribunalul Capitalei a stabilit că zilele în care a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, respectiv din 20 până în 26 iunie, nu trebuie considerate ca fiind executate în cadrul condamnării sale în dosarul "Trofeul calităţii".

Adrian Năstase a spus în faţa instanţei că i se pare jignitoare remarca procurorului referitoare la faptul că poliţiştii care au asigurat paza salonului său de la Spitalul Floreasca au fost puşi pentru protejarea sa.

"Mi s-a părut jignitor ce spune domnul procuror. (...) În realitate eu am vrut să ajung la morgă. Nu am crezut că într-o altă lume voi încerca să mai amân excecutarea pedepsei. (...) Eu reţin această ipoteză, teoria intenţiei indirecte mi se pare greu de acceptat. Ieri s-au făcut cinci luni de când este aşteptată motivarea acestei condamnări pentru care eu sunt aici contestator", a mai spus Adrian Năstase.

Avocatul fostului premier, Ion Cazacu, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 87, alineatul 3 din Codul penal, care se referă la modul de executare a pedepselor şi cuprinde sintagma "în afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala".

Cazacu a arătat că această sintagmă contravine articolului 23, alineatul 12 din Constituţie, care prevede legalitatea pedepselor, articolului 20, alineatul 1 din Constituţie, privit din prisma articolului 5, paragraful a) şi articolului 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Avocatul a arătat că excepţia poate fi admisă în sensul trimiterii ei pentru ver

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 29 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 50 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished Interna

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°