Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sărăcie lucie cu miros de opiu

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 17 decembrie 2008 ·

Atentatele sinucigaşe sângeroase care înfricoşează Occidentul sunt strâns legate de mizeria din Kabul şi de traficul de droguri care îi alimentează cu bani pe terorişti. Sursa: Oana Dobre

D-Ruhma Pashun, un sat din Nordul Afganistanului, care nu există nici măcar pe hartă. Interiorul uneia dintre zecile de bordeie cărora oamenii le spun case. Podea din piatră. Peste podea, o pătură. Pe pătură, un copil de 3 ani, care doarme. Pe faţa copilului umblă nestingherite câteva muşte. Nimeni nu le alungă, cu toate că în cameră sunt cei 13 copii ai lui Ali Yusuf, în frunte cu stă- pânul casei şi soţia sa. Sunt prea ocupaţi să se uite la televizorul care le aduce în casă o poveste de amor dintr-o telenovelă. Mulţumită filmului, uită cu toţii că fac parte din acea jumătate din populaţia Afganistanului care trăieşte cu mai puţin de 40 de cenţi pe zi.

Bazarul din Cartierul General al ISAF. Este locul în care în fiecare vineri îşi întinde taraba cu bijuterii Ossuf, un puşti de 8 ani. Cu un firicel de voce, dar cu o engleză aproape impecabilă, le prezintă clienţilor fiecare colier, mângâindu-l. La gât are o legitimaţie avizată de NATO, mai mare decât capul lui, iar în mijlocul frunţii o cicatrice urâtă.

„Cineva a aruncat cu o piatră în mine“, ne spune istoria rănii. Fără ca vreun muşchi al feţei să-i tresară, ne povesteşte cu stăpânire de sine matură că tatăl lui e invalid şi nu poate munci, aşa că pietrele preţioase pe care le vinde pe 10-20 de euro sunt sursa de hrană a familiei.

Cartierul „Valea Milionarilor“ din Kabul. Ziduri înalte, din spatele cărora nu se văd decât etajele frumos garnisite cu ornamente ale unor case uriaşe. Câteva sunt sediile unor organizaţii nonguvernamentale, dar în cele mai multe nu locuieşte nimeni. Ne lămureşte de ce Mansour, un tânăr de 22 de ani, care trăieşte din banii câştigaţi ca translator. @N_P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 45 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 24 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 27 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 32 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°