Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radu Mazăre a fost Suleyman Magnificul la ultima ediţie a carnavalului de la Mamaia

Publicat in Mediafax, duminică 25 august 2013 · ·

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, s-a costumat în Suleyman Magnificul, sâmbătă seară, la ultima ediţie din acest sezon estival a carnavalului din Mamaia, iar fiul său, Răducu, a făcut parte din rândul spahiilor şi ienicerilor.

Carnavalul a început sâmbătă seară, în jurul orei 20.00, cu plecarea celor 11 care alegorice ale cluburilor din Mamaia, din zona Telegondolei către Piaţeta Cazino.

În primul car alegoric s-a aflat Radu Mazăre, costumat în Suleyman Magnificul, el fiind înconjurat de mai multe cadâne. În faţa carului alegoric pe care se afla primarul au mers ieniceri şi spahii, iar printre cei costumaţi în soldaţi s-a aflat şi fiul lui Mazăre, Răducu.

Alaiul nu a trecut neobservat prin staţiune, turiştii şi constănţenii care se aflau atunci pe faleză oprindu-se pentru câteva minute pentru a admira carele alegorice, dar şi pentru a face fotografii.

Spectacolul a început în Piaţeta Cazino, unde au urcat pe scenă cei care au făcut parte din suita lui Suleyman, inclusiv soldaţii săi, după care sultanul a ales-o pe sultana Hurrem din haremul său.

În discursul său în faţa celor adunaţi în piaţetă, Mazăre a spus că acest carnaval poate fi un exemplu pentru ceea ce se poate realiza în ţară şi le-a mulţumit celor implicaţi în realizarea acestuia.

"Mamaia, carnavalul nu sunt ale mele, nici ale urmaşilor mei, nici ale constănţenilor, staţiunea Mamaia este a românilor şi trebuie să fim mândri că am realizat împreună un lucru care să funcţioneze şi să fie un exemplu pentru ce se poate realiza în această ţară. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au fost alături şi care au pus umărul, vreau să le mulţumesc ziarişitlor, vreau să le mulţumesc patronilor de cluburi, de hoteluri, de restaurante, vreau să le mulţumesc dansatorilor, femeilor de serviciu, chelnerilor, vreau să le mulţumesc tuturor celor care au ales să lucreze în Mamaia şi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 36 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 50 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°