Marius Bodochi în rolul Don Quijote
Cea mai recentă premieră, prezentată publicului în Sala Studio a Teatrului de Comedie din Bucureşti (în zilele de miercuri, 26, şi joi, 27 ianuarie), este „Visul lui Don Quijote". Dan Tudor a montat un text care-i aparţine, inspirat de „Don Quijote" de Mihail Bulgakov (traducere de Maşa Dinescu), text, la rându-i, inspirat de romanul omonim al lui Miguel de Cervantes.
Dacă pentru scriitorul rus întâmplările prin care trece Cavalerul Tristei Figuri au avut, în epoca stalinistă, apăsate conotaţii politice - mai ales acelea în care Alonso Quijano vrea să facă din scutierul său, Sancho Panza, în realitatea romanului, un umil ţăran, guvernatorul unei insule, condusă după principiile unei „democraţii luminate" -, pentru Dan Tudor scena desfăşurării acţiunii se mută într-un spital de psihiatrie. Poate şi ca aluzie la o altă obsesie a dramaturgului rus, pe care îl revizitează, e adevărat, în realitatea zilelor noastre, în care ficţiunea e tot mai ruptă din viaţa ce concurează cărţile. Regizorul-autor de text elimină episoade colaterale desfăşurării lineare a acţiunii preluate de la Bulgakov, aşa cum şi acesta, la rându-i, a lăsat la o parte în piesa sa multe dintre ramificaţiile stufoase ale textului lui Cervantes.
În faţa publicului, într-o sală care se pretează unui asemenea gen de spectacol ce aproape că reuşeşte să şteargă bariera dintre privitor şi actor, pacientul cu psihic tulburat, un Don Quijote în devenire, îşi citeşte „viitorul" în cartea lui Cervantes. Pentru a fi lecuit de obsesie, tocmai când să se identifice cu dublul său, el va fi supus unei terapii în care, aproape până la sfârşitul spectaculos, de coborâre a măştilor, tămăduitorii îi fac jocul. Cu mijloace dramatice minimale, Dan Tudor reuşeşte să rezume, într-un spectacol care nu trenează, drama omului prăbuşit în cărţi, drama evaziunii în ficţiune atât de
