Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul SUA: Reformele trebuie să vină din România, nu dinspre exterior

Publicat in Romania Libera, joi 31 martie 2011 · ·

Amabsadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, joi, la deschiderea şedinţei de tranzacţionare de la Bursa de Valori Bucureşti, că este foarte impresionat de eforturile de reformare a statului făcute în special în ultimul an, precizând că este vorba despre măsuri dificile, dar care nu sunt suficiente, relatează Mediafax.

"Sunt foarte impresionat de eforturile de reformare a statului făcute din anul 2000 şi până acum, în special în ultimul an, care s-au făcut plătind un semnificativ preţ politic, însă reforma legislaţiei, salarizării şi a pensiilor, a Codului Muncii şi a legislaţiei anticorupţie, recrutarea unor poliţişti şi procurori bine pregătiţi şi începerea reformării sistemului judiciar nu sunt de ajuns", a spus Mark Gintenstein.

Ambasadorul a spus că toate aceste măsuri au fost dificile, dar că este bine că au fost luate şi că românii trebuie să fie mândri de aceste realizări.

"Categoric am văzut progrese în sectorul anticorupţie. Am discutat cu colegii mei ambasadorii din Canada şi Marea Britanie şi am urmărit toţi trei faptul că s-au realizat progrese. Sunt aceste progrese suficiente? Nu", a comentat ambasadorul.

"Am văzut progrese serioase privind poliţia şi procurorii şi pentru prima oară văd nişte progrese în ceea ce priveşte sistemul judiciar. Cred că reactivarea prevederilor Legii ANI a fost un important moment de cotitură, iar cel mai recent raport MCV a menţionat aceste lucruri", a spus ambasadorul.

"Dar ele nu sunt suficiente. Nu este de ajuns să realizaţi aceste reforme pentru a mulţumi vreun birocrat de la Bruxelles că aţi respectat condiţiile impuse de Mecanismul de Cooperare şi Verificare sau că ar trebui să fiţi acceptaţi în Schengen. Este mult mai important şi durabil să le oferiţi românilor obişnuiţi putere pentru a asigura transparenţă, previzibilitate şi pentru a elimina corupţia. De fapt, poate că ofe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum o ora
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 7 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

G4Media acum 44 minute
În total, 13 persoane au fost rănite vineri, dintre care patru grav, în ciocnirea unui marfar cu un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a indicat ministrul sârb al transporturilor, Goran Vesic, scrie AFP, cit

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 8 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 9 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 12 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

„Moment istoric”: prima prezentare de modă în costume de baie din Arabia Saudită

HotNews acum 8 ore
Manechinele au defilat în costume de baie pentru prima dată vineri în Arabia Saudită, un eveniment fără precedent în această țară musulmană ultraconservatoare, unde femeile nu au voie să iasă în oraș fără lunga abaya neagră, potrivit AFP. Prezentare

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 10 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°