Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua listă a medicamentelor compensate

Publicat in Puterea, duminică 22 decembrie 2013 ·

Cele mai multe medicamente incluse pe noua listă de compensate, care ar putea intra în vigoare odată cu pachetul serviciilor de bază - probabil la 1 martie, potrivit lui Eugen Nicolăescu -, sunt pentru cancer, diabet, boli reumatice, prevenirea accidentelor vasculare şi hepatite virale.

Noua listă, dată publicităţii duminică de Ministerul Sănătăţii, a fost elaborată de 16 comisii cu peste 120 medici, profesori şi academicieni, a precizat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, potrivit Mediafax.

Specialiştii din comisii propun ca din cele 130 de molecule admise pe noua listă, 120 să fie prescrise utilizându-se protocoale specifice, care vor fi obligatorii.

Propunerea este făcută după analizarea a 167 de dosare depuse la MS, din care 130 au fost admise, 36, respinse, iar un dosar nu a fost evaluat, fiind incomplet.

"Comisia şi-a asumat această propunere de listă", a subliniat ministrul Sănătăţii.

Impactul bugetar între 500 şi 700 de milioane de lei

Impacul bugetar al introducerii noii liste este estimat, pentru 2014, la o sumă între 500 şi 700 de milioane de lei, care va fi acoperită integral din taxa clawback, a precizat Nicolăescu.

"Dacă guvernele 2009-2012 ar fi actualizat lista măcar în fiecare an, atunci impactul bugetar ar fi fost de numai 10%, o singură dată, ceea ce ar fi însemnat că nu s-ar fi ajuns la cazuri în care pacienţii să moară pentru că nu sunt molecule", a adăugat ministrul Sănătăţii.

Eugen Nicolăescu a mai spus, pe de altă parte, că luni va fi postat pe site-ul ministerului, la secţiunea transparenţă decizională, proiectul de hotărâre de guvern privind actualizarea listei medicamentelor compensate, după care procedura legată de aceasta va continua.

"Până în 9 ianuarie, vor putea fi depuse contestaţii, iar pe 11 ianuarie se va constitui comisia de soluţionare a constestaţiilor şi până la maximum

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Hunedoara a fost împușcat mortal la o partidă de vânătoare

Libertatea acum 26 minute
În timpul unei partide de vânătoare, care a avut loc, joi, 2 mai, în localitatea Boholt, județul Hunedoara, unui bărbat i s-a descărcat accidental arma în zona pieptului unui camarad, relatează News.ro și cotidianul local Servus.

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum o ora
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum 2 ore
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Ciolacu, mesaj de Ziua Mondială a Presei: libertatea de exprimare este garanţia unei societăţi libere

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei. Libertatea de exprimare este garanţia unei societăţi democratice şi libere, a spus premierul.

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 4 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 2 ore
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°