O biserică monument istoric, unică în Moldova, stă să se prăbuşească sub privirile indiferente ale proprietarilor, dar şi ale autorităţilor locale şi judeţene, care ar putea impune luarea unor măsuri minimale de protecţie. Este vorba de biserica ortodoxă din satul Ilişeşti, construită în perioada 1711-1712 şi care se află într-o stare avansată de degradare, iar dacă în interior nu ar exista o adevărată pădure de popi de susţinere, probabil că acum întreaga construcţie era la pământ.
Chiar dacă este unică în tot perimetrul Moldovei, biserica de la Ilişeşti a fost practic abandonată de parohia din localitate, iar fisurile în structura clădirii sunt extrem de evidente. În urmă cu aproximativ patru ani, când s-a pus problema restaurării acestui lăcaş de cult extrem de important pentru zona Bucovinei, reprezentanţii Parohiei Ilişeşti au considerat că este mai important să direcţioneze banii către fosta biserică romano-catolică din sat, pe care au refăcut-o şi în care se oficiază în acest moment slujbele religioase. În timp ce în biserica romano-catolică s-au investit 2 miliarde de lei vechi, pentru biserica ortodoxă de peste drum nu s-a alocat nici un leu.
Aşa se face că acum, în anul de graţie 2013, o biserică monument istoric este pe punctul de a se transforma doar într-o simplă amintire.
Pictura interioară este realizată de Epaminonda Bucevschi, iar clopotniţa este bordată cu semne zodiacale
Viorel Blănaru, şeful Serviciului Monumente din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Suceava, a explicat de ce biserica din Ilişeşti este una foarte importantă pentru patrimoniul naţional.
„În primul rând, este valoroasă deoarece este singura biserică din Moldova care are două turle gemene aşezate transversal pe pronaus. Pictura interioară este realizată de Epaminonda Bucevschi, un mare artist al Bucovinei, iar clopotn