1.160 sunt din seriile anterioare
La examenul de Bacalaureat din acest an s-au înscris aproximativ 4.800 de candidaţi, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov. „1.160 din totalul celor înscrişi sunt din seriile anterioare. Sunt mai puţin faţă de cât estimasem noi, dar cred că sunt în jur de 1.000 de cazuri în care elevii sunt în situaţii de corijenţă sau repetenţie”, explică Dorel Agache, inspector general al IŞJ Braşov. Pentru sesiunea din vară, Inspectoratul se aştepta la circa 5.400-5.500 de candidaţi.
În ceea ce-i priveşte pe cei din seriile anterioare care au picat Bac-ul, dar nu s-au înscris în sesiunea de vară din acest an, o posibilă explicaţie ar fi faptul că sunt nevoiţi să plătească. „De la a treia încercare, candidaţii trebuie să plătească pentru a participa la examen”, declară inspectorul general Dorel Agache. Candidaţii care susţin toate probele Bacalaureatului trebuie să scoată din buzunar 230 de lei. Cei care nu susţin toate probele plătesc 39 de lei/probă. Taxele au fost stabilite de Ministerul Educaţiei. Anul trecut a fost introdusă pentru prima oară această prevedere. 1.160 sunt din seriile anterioare
La examenul de Bacalaureat din acest an s-au înscris aproximativ 4.800 de candidaţi, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov. „1.160 din totalul celor înscrişi sunt din seriile anterioare. Sunt mai puţin faţă de cât estimasem noi, dar cred că sunt în jur de 1.000 de cazuri în care elevii sunt în situaţii de corijenţă sau repetenţie”, explică Dorel Agache, inspector general al IŞJ Braşov. Pentru sesiunea din vară, Inspectoratul se aştepta la circa 5.400-5.500 de candidaţi.
În ceea ce-i priveşte pe cei din seriile anterioare care au picat Bac-ul, dar nu s-au înscris în sesiunea de vară din acest an, o posibilă explicaţie ar f