Joi va avea loc ceremonia de inaugurare a lucrărilor la modulul IV al Continental Automotive Systems, una din cele mai importante companii din Zona Industriala Vest.
CITIŢI ŞI:
Noul sens giratoriu de pe strada Rahovei finlizat de Primărie. Vezi cum a ieșit!
VIDEO Consiliul Judeţean Sibiu a inaugurat sala de conferinţe de 8 milioane de lei GALERIE FOTO
Inditex deschide în Sibiu cel de-al treilea magazin ZARA stradal din ţară
Compania Continental va investi în acest nou modul aproximativ 35 de milioane de euro, după cum și presa de specialitate a anunțat săptămâna trecută, iar suprafaţa totală a celor patru module ajunge astfel la 9.400 de metri pătraţi.
Ceremonia de inaugurare a lucrărilor la noul modul va avea loc joi, 6 octombrie, la ora 12.30, la sediul companiei, pe strada Salzburg, numărul 8 şi va începe cu o prezentare susţinută de Oswald Kolb, general manager Continental Automotive Systems.
La eveniment vor participa primarul Sibiului, Klaus Werner Iohannis, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Martin Bottesch, prefectul judeţului Sibiu, Horaţiu Dumitru Răcuciu, consulul Germaniei la Sibiu, Thomas Gerlach şi rectorul Universităţii Lucian Blaga, Constantin Oprean.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: